Profesorul antisistem va fi reangajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Isoc se va prezenta mâine, din nou, la serviciu, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Dorin Isoc se va prezenta mâine, din nou, la serviciu, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Concediat pentru că a criticat Universitatea tehnică şi pentru notarea cu zecimale, Dorin Isoc a fost repus în drepturi. Tribunalul Dâmboviţa a admis azi contestaţia profesorului Dorin Isoc, faţă de desfacerea contractului de muncă de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN).

CITEŞTE ŞI: PROFESORII NU VOR SĂ AUDĂ DE DISPONIBILIZĂRI

Instanţa i-a dat doar parţial dreptate petentului, considerând că pedeapsa pecuniară este suficientă. Judecătorii au înlocuit astfel măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă, cu măsura diminuării salariului de bază cu zece la sută pe trei luni. Sentinţa este executorie, adică va fi pusă în practică imediat, şi poate fi atacată cu recurs.

Sentinţa va fi atacată

Isoc ne-a declarat că se va prezenta la serviciu începând de mâine dimineaţă. Pe de altă parte, profesorul nu este mulţumit de întreaga sentinţă. „Din punctul meu de vedere este inadmisibil să fiu sancţionat pentru că mi-am făcut datoria”, a comentat acesta. Nu se va mulţumi cu plata salariului pentru perioada în care a fost ţinut departe de şcoală şi se gândeşte la despăgubiri morale, asta doar după ce sentinţa va rămâne definitivă. „Mi-au luat un an şi jumătate din viaţă. Practic am stat la puşcărie”, a mai spus profesorul. Acesta era angajat la catedra de Automatizări.

Cătălin Popa, purtătorul de cuvânt al Univesităţii Tehnice ne-a declarat că o decizie va fi luată după motivarea deciziei instanţei. „Sentinţa nu este definitivă şi consfinţeşte existenţa vinei, sancţiunea iniţială fiind înlocuită cu altă sancţiune. Aşteptăm să fim înştiinţaţi oficial, iar după ce sentinţa va fi motivată vom lua măsurile care se impun”, ne-a spus Popa.

Concediat pentru note cu zecimale

Senatul Universităţii Tehnice a decis concedierea profesorului Isoc în iulie 2008, după declaraţiile de la festivitatea de absolvire a promoţiei de la Facultatea de Automatizări. „Aveţi o specializare inutilă, care nu mai trebuie pe piaţa muncii”, le-a spus Isoc studenţilor. Conducerea Universităţii Tehnice a ţinut cont atunci şi de faptul că profesorul notează studenţii cu zecimale. Isoc era incomod şi pentru faptul că devenise extrem de critic faţă de conducerea univesităţii.

El are pe rol mai multe procese cu universitatea, solicitând mai multe categorii de informaţii de interes public. Desfacerea contractului de muncă a venit în acelaşi an în care candidase pentru funcţia de rector. După concedierea sa, Isoc a contestat măsura la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pentru că nu a primit răspuns a obţinut o altă sentinţă a instanţei, prin care ministrul de atunci, Ecaterina Andronescu, era obligată să-i plătească clujeanului despăgubiri morale de 20.000 de lei. Andronescu a mai trebuit să înfiinţeze comisia de onoare a MEC, care trebuia să-i judece petiţia, conform legii.

„Mi-au luat un an şi jumătate din viaţă. Practic am stat la puşcărie”
Dorin Isoc

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite