Povestea primului român care a predat economie la Harvard şi a fost consultant pentru Guvernul Japoniei

Povestea primului român care a predat economie la Harvard şi a fost consultant pentru Guvernul Japoniei

Andrei Hagiu predă la Boston University. FOTO: Arhivă personală

Andrei Hagiu este primul român care a predat economie la celebra universitate Harvard din SUA. Avea doar 28 de ani când a început profesoratul, însă studenţia în Franţa şi Statele Unite l-a ajutat să adopte metode de predare prin care şi-a atras rapid respectul şi simpatia cursanţilor.

Andrei Hagiu a ajuns la un liceu de elită din Franţa, deşi nu ştia aproape deloc limba franceză. A fost însă un tânăr ambiţios şi muncitor, dovadă faptul că a absolvit Bacalaureatul cu a treia cea mai mare medie din ţară.

E drept, a avut noroc şi de profesori care l-au inspirat şi l-au ajutat să-şi dea seama ce-l pasionează cu adevărat şi cum îşi poate exploata aptitudinile. Aşa se face că a ales economia. Impulsio-nat de fantezia de a trăi în Statele Unite, a decis să-şi definitiveze studiile cu un program de doctorat la Princeton.
 
Ulterior, a primit un post de profesor asistent la Harvard, însă amintirea acelor ani este dulce-amăruie. Nu a zis pas nici când s-a ivit şansa de a deveni consilier pe probleme economice la Ministerul de Economie, Comerţ şi Industrie din Japonia. Astăzi, spune că, deşi a fost o experienţă interesantă, nu ar mai accepta o asemenea funcţie. În prezent, este profesor titular la Boston University Questrom School of Business, iar restul timpului îl investeşte în cercetare şi consultanţă. 
 
„Weekend Adevărul“: Cum s-a întâmplat să vă atragă atenţia un domeniu atât de complex cum este economia?
 
Andrei Hagiu: Sincer, m-am îndrăgostit de economie foarte târziu, adică prin ultimul an de studii la École Polytechnique din Franţa. Până atunci, nu ştiam decât că îmi plăcea mult şi eram foarte bun la matematică, însă nu-mi era foarte clar cum aş putea să-mi folosesc această înclinaţie. Primele cursuri de economie nu mă entuziasmaseră deloc, poate şi fiindcă am avut profesori neinspiraţi. 
 
Ce s-a schimbat în ultimul an de facultate?
 
Am avut şansa de a avea un profesor absolut excepţional, Jacques Crémer, datorită metodelor de predare şi personalităţii sale. A rămas până în ziua de azi una dintre persoanele pe care le admir cel mai mult. În timpul cursurilor lui am realizat, cu adevărat, că economia este o ştiinţă foarte aplicată, care poate ilumina studiul unor probleme fascinante de competiţie între firme. Sub influenţa acestui profesor am decis să fac un doctorat în economie în Statele Unite.
 
De ce tocmai în SUA?
 
Pentru simplul fapt că cele mai bune programe de economie sunt acolo şi pentru că aveam fantezia de a trăi în SUA.
 

Rigoarea franceză şi competitivitatea americană

Aţi studiat în trei ţări, două dintre acestea cu sisteme de învăţământ extrem de performante. Cum a contribuit fiecare dintre ele la formarea dumneavoastră?
 
Cred că e important de precizat că în momentul de faţă am trei cetăţenii: română, franceză şi americană. Consider că toate etapele pe care le-am parcurs în aceste ţări m-au format în mod fundamental, şi sunt la fel de ataşat de toate trei. 
Datorez enorm de mult sistemului de educaţie din Franţa. Mi-a plăcut rigoarea carteziană, faptul că este egalitar şi că orice elev, din orice liceu, poate ajunge la şcolile franceze de elită doar pe baza muncii şi efortului depuse. Amintirile cele mai puternice din anii de studiu în Franţa sunt legate de doi profesori care mi-au influenţat extrem de mult dezvoltarea intelectuală. Înaintea profesorului Jacques Crémer, din facultate, a fost Bernard Jouët, care mi-a fost profesor de limbi străine şi de informatică la Liceul Europe, din localitatea Cholet. 
 
Ce l-a făcut atât de special pe acest dascăl?
 
Este o persoană absolut remarcabilă din punct de vedere intelectual, dar şi uman. El a fost cel care m-a primit la liceul unde preda, a acceptat demersul mamei mele de a mă lua la o clasă de elită la doar două zile după ce „debarcasem“ din România, fără nicio dovadă privind aptitudinile mele şi în ciuda faptului că nu vorbeam aproape deloc limba franceză. Profesorul Jouët a fost principala mea sursă de motivaţie, m-a ambiţionat să dovedesc că încrederea pe care mi-a acordat-o era justificată. 
După primul an, vorbeam limba franceză aproape perfect, iar după mai puţin de trei ani, am luat Bacalaureatul cu a treia cea mai mare medie din toată Franţa.
 
Pentru programul de doctorat v-aţi îndreptat către Princeton, una dintre cele mai competitive universităţi din lume. 
 
La Princeton am ajuns cu euforia că aveam ocazia să trăiesc în Statele Unite ale Americii şi cu entuziasmul de a-mi aprofunda pasiunea pentru economie. Programele de top de doctorat în economie din SUA sunt, într-adevăr, extrem de competitive, dat fiind că toţi studenţii vizează posturi la universităţi de prestigiu. 
În cursul programului de doctorat la Princeton am luat decizii foarte bune, care au hotărât cariera mea ulterioară. Cea mai importantă a fost că, în loc să-mi petrec vara făcând cercetare pură, la fel ca toţi ceilalţi doctoranzi, am petrecut patru veri consecutive făcând consultanţă economică pentru o firmă cu care mă pusese în contact profesorul meu din Franţa. Datorită acestor stagii de consultanţă economică, lucrând în special pe cazuri antitrust împotriva Microsoft, am descoperit cât de mult mă pasionează competition policy şi economia aplicată la problemele de strategie ale firmelor. 
 

Consilier pentru Guvernul Japoniei

Timp de un an şi jumătate aţi fost consilierul  Guvernului Japoniei pe probleme economice. Cum aţi ajuns în această funcţie?
 
Am văzut la Princeton un anunţ – Guvernul japonez căuta un consilier pe probleme de politică industrială. Asta nu avea nicio legătură cu teza mea şi nu aveam nicio expertiză pe Japonia, însă mi-a trezit, pur şi simplu, interesul şi m-a făcut să-mi doresc să lucrez un timp acolo. Eram, totuşi, familiarizat cu această ţară, pentru că făcusem un stagiu de vară la Ambasada franceză din Tokyo şi-mi plăcuse foarte mult. 99% din persoanele cu care am discutat această idee au încercat să mă convingă să nu merg în Japonia, pentru că, spuneau ele, aş fi pierdut pe partea de cercetare şi riscam să nu mai pot obţine un post bun în SUA după doctorat.
 
Andrei Hagiu a colaborat pentru un an şi jumătate cu Guvernul de la Tokyo din postura de consilier. 
 
Singura persoană care mi-a înţeles fantezia şi capacitatea de a munci în mod independent a fost coordonatorul tezei mele de doctorat, însă a avut o condiţie: să-mi termin mai întâi lucrarea. Datorită acestei surse de entuziasm, mi-am terminat doctoratul la Princeton în trei ani şi jumătate, asta în condiţiile în care, în mod normal, durează, în medie, aproximativ cinci ani. Apoi, am plecat direct în Japonia, unde am petrecut un an şi jumătate. 
 
Cum a decurs colaborarea cu Guvernul de la Tokyo?
 
Aşa cum spuneam, cercetarea mea n-avea prea multă legătură cu ceea ce urma să fac în Japonia, dar, odată ajuns acolo, am găsit un unghi foarte interesant de explorat. Mai precis, Japonia este cunoscută în special pentru că are produse excepţionale de hardware – mă refer la maşini, la electronice –, însă nu şi pentru platformele de software de sine stătătoare. De exemplu, în Japonia nu existau firme ca Microsoft, Oracle, Salesforce, Facebook sau Google. Evident, ăsta era un subiect de mare interes pentru Minister, care dorea să încurajeze dezvoltarea unor astfel de platforme de către firme japoneze, care să fie competitive la nivel internaţional. Deci, misiunea mea era să investighez cauzele lipsei acestor platforme din industria japoneză. 
 
Aţi reuşit să le arătaţi japonezilor unde au greşit?
 
Este un subiect interesant. Cred că da. Am scris, la sfârşit, un raport în care am explicat pe larg din ce cauze firmele japoneze nu reuşeau să performeze la capitolul software şi platforme. Experienţa din Japonia a fost de nepreţuit: m-a forţat să aplic idei din teza mea de doctorat la probleme extrem de reale. Şi, mai important, a munci timp de un an şi jumătate într-un minister japonez este o experienţă unică. Am învăţat, evident, enorm de multe despre Japonia, ba chiar m-am ataşat foarte mult de anumite aspecte ale culturii japoneze – de exemplu, practic Shotokan (n.r. – un stil de karate) de aproximativ 15 ani. Cred că cea mai importantă realizare pe care am avut-o acolo a fost deschiderea către o cultură total diferită. 
 

Profesoratul la Harvard, între eşec şi succes

La revenirea în SUA, aţi obţinut un post de profesor la Universitatea Harvard. Cum au fost anii petrecuţi la catedră?
 
În primul rând, aş spune că am beneficiat de o experienţă şi de o dezvoltare profesională enorme. Cel mai mare câştig a fost învăţarea metodei socratice de predare: fiecare curs este o discuţie, nu un monolog. E ceva total opus faţă de modul în care se predă în Europa şi în Asia, în general, unde profesorul spune şi studenţii ascultă. Este o modalitate de predare greu de stăpânit, însă mi-a plăcut conceptul atât de mult încât niciun efort nu mi s-a părut prea mare – sesiuni de curs filmate, debriefing cu un specialist şi feedback de la studenţi –, iar după câţiva ani, am ajuns printre cei mai populari profesori de la Harvard Business School.
 
Cu toate acestea, v-aţi mutat la Boston University. Ce v-a determinat să faceţi această alegere?
 
Motivul principal pentru care am acceptat o ofertă de la ei, în 2018, este pentru că mi-au dat un post titularizat şi oportunitatea construirii unui institut de cercetare şi de executive education în jurul cercetării mele şi a unui alt coleg, specializat în acelaşi domeniu – „Platform strategy and economics“. Boston este o universitate bună, dar, în mod evident, aş fi preferat să fiu titular la Harvard. Faptul că nu s-a întâmplat a reprezentat un eşec important în cariera mea. 
 
Ce v-a împiedicat să primiţi un post de titular?
 
În SUA, un profesor junior începe ca assistant professor. După care, la Harvard, prima treaptă este de la  assistant la associate, iar în cele din urmă devine full professor. Am trecut de prima etapă, dar nu de a doua. Sigur, este un proces foarte dificil, ca la toate universităţile de top, însă, recunosc că pentru mine a fost o decepţie. Pe de altă parte, uitându-mă în urmă, cred că am învăţat multe din acest eşec. M-a motivat să-mi revizuiesc procesul şi intensitatea de cercetare, ceea ce explică, în mare parte, productivitatea mea foarte ridicată din ultimii trei-patru ani. 
 

„Nu aş accepta o ofertă din partea niciunui guvern“

Aţi accepta o eventuală ofertă din partea Guvernului României, dacă vi s-ar propune să fiţi consilier?
 
Nu. Însă acum n-aş accepta  nici o ofertă similară din partea Guvernului Japoniei sau din partea oricărui alt guvern. Cum spuneam, experienţa din Japonia a fost de nepreţuit la acel moment al dezvoltării mele. Astăzi, sunt într-o altă etapă a carierei: îmi dedic aproape tot timpul cercetării, care progresează foarte bine şi pentru care sunt destul de cunoscut, precum şi unor activităţi de consiliere şi de angel investor (n.r. – persoană care investeşte într-un start-up în schimbul unui capital), în care îmi aplic ideile de cercetare. În plus, expertiza şi cercetarea mea sunt mult mai direct aplicabile la probleme de strategie pentru firme decât la probleme de politică economică sau industrială pentru guverne.
 
V-aţi vedea, în schimb, colaborând cu universităţi şi cu experţi din România?
 
Da, sigur, şi aş face asta cu plăcere, atât timp cât s-ar ivi posibilităţi de colaborare legate de subiectele mele de cercetare şi de domeniul meu de expertiză.
 
Aţi fi tentat să vă întoarceţi definitiv în România?
 
Nu, niciodată. De asemenea, nu cred că mă voi întoarce niciodată definitiv în Franţa, în Europa, în general. Profesional, pentru munca, cercetarea şi activităţile de angel investor pe care le fac, consider că SUA este locul cel mai potrivit. În plus, prefer modul de viaţă din SUA chiar dacă, desigur, continui să vin în Europa în mod 
regulat. 
 

Doctorand la Princeton şi profesor la Boston

A absolvit École Polytechnique din Franţa şi a obţinut diploma de masterat în statistică şi economie la École Nationale de la Statistique et de l’Administration Économique, Franţa. 

A obţinut titlul de doctorand la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii. 

În 2004, a fost angajat în calitate de consultant şi cercetător de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Industriei din Japonia.

A fost profesor asistent la Harvard Business School. 

Între anii 2016 şi 2018, a predat cursuri de inovaţie în tehnologie, antreprenoriat şi management strategic la MIT Sloan School of Management. 

Din 2018 este profesor de sisteme informatice la Boston University. Boston, Massachusetts, Statele Unite ale Americii
 
Vă mai recomandăm şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările