Legendele Clujului (IV): Monştrii din lacul Tarniţa

Legendele Clujului (IV): Monştrii din lacul Tarniţa

Mitul lostriţelor uriaşe nu-i sperie pe înotători

„Adevărul de Seară“ vă prezintă, în cinci episoade, cele mai siropoase legende ale Clujului. Cine şi-ar fi imaginat că în lacul Tarniţa ar exista descendenţi ai presupusului monstru din Loch Ness? Potrivit povestirilor, în lacul Tarniţa există lostriţe de peste trei metri lungime.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se spune că în lacul Tarniţa, aflat la vest de municipiul Cluj-Napoca, există lostriţe care au peste trei metri lungime. În general, ele stau pitite pe fundul apei. Uneori, însă, când apar intruşi care tulbură liniştea undelor, câte una se ridică înspre suprafaţă, atacând înotătorii şi chiar bărcile. Lumea crede că multe dintre cazurile de înec în care corpurile victimelor nu s-au mai găsit se datorează acestor peşti crescuţi fără măsură, povesteşte istoricul Ovidiu Pecican.

Arătări  incredibile

„În urmă cu un deceniu şi jumătate, după ce un camion s-a răsturnat în lac, a fost adusă o echipă de scafandri pentru a recupera utilajul şi trupul inert al şoferului. Când au ieşit la mal, după prima scufundare, unii dintre ei erau albi ca varul şi au refuzat să mai coboare fără cuşti metalice de protecţie. Ei susţineau că pe fundul lacului ar fi văzut monştri incredibili“, continuă Pecican, în cartea „Clujul în legende“. Cei mai sceptici au explicat ştiinţific că umbrele din adânc creaseră o iluzie optică. Alţii au dat vina pe sticla de la casca echipamentului de scufundare, care supradimensiona imaginea reală. Cu toate acestea, nici ei nu au mai avut curajul să coboare în adâncuri. Adâncimea maximă a lacului este de 70 de metri.
Mai mult decât atât, povesteşte istoricul, un cercetător german a sosit la Cluj chiar anul acesta, expert în piscicultură, care s-a scufundat de câteva ori în Tarniţa pentru a efectua cercetări care să completeze cunoştinţele agoniste în Marea Britanie, la Loch Ness, în vederea publicării unui raport ştiinţific.

Fleacuri?
„«Toate acestea sunt legende urbane, fleacuri, vă rog să mă credeţi», mi-a spus cercetătorul pasionat care se numeşte Erich von Munchhausen. Adevărul este că în lacul Tarniţa există o balenă dintr-o specie descoperită chiar de mine, iar în burta ei cei dispăruţi o ţin într-un ospăţ necontenit“, încheie, amuzat, Pecican. Evident, acesta nu dă crezare mitului. „Ce mi-e Loch Ness, ce mi-e Tarniţa? Tocmai de aceea numim aceste lucruri «legend», pentru că adevărul lor este crezut, nu demonstrat“, precizează istoricul.

VEZI ŞI CELELALTE LEGENDE CARE AU ŞOCAT CAPITALA ARDEALULUI!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările