Fotoreportaj: Omagii cu lacrimi, lumânări, rugăciuni, râsete şi vociferări la catafalcul lui IPS Bartolomeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, sute de credincioşi ortodocşi din toată ţara s-au adunat la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, pentru a-i aduce un ultim omagiu Înalt Prea Sfinţitului Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. La Catedrală au sosit preşedintele României şi Patriarhul Daniel.

În această seară, Catedrala Mitropolitană a devenit neîncăpătoare. Sute de credincioşi ortodocşi din toată ţara au stat ore în şir, în ger, pentru a se putea apropia preţ de o clipă de trupul neînsufleţit al IPS Bartolomeu.





Băsescu a venit la Cluj pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Bartolomeu (GALERIE FOTO)

La catafalcul IPS Bartolomeu şi-a prezentat un ultim omagiuşi preşedintele ţării, Traian Băsescu. Au existat voci ale celor care aşteptau afară, în ger, care au găsit nepotrivită prezenţa preşedintelui Băsescu, în această seară, la Cluj. „Nu e de ajuns că-l vedem tot timpul la televizor? Trebuia să vină, repede, şi aici“, s-a auzit o voce din mulţime.





IPS Bartolomeu: "Nu mi-e frică de sfârşitul pâmântesc, nu mă tem că voi putrezi în pământ"

Credincioşii au aşteptat ore în şir pentru a-şi luat rămas bun de la IPS Bartolomeu. „A făcut foarte mult pentru noi, clujenii, şi cred că şi pentru credincioşii din întreaga ţară“, a spus, cu lacrimi în ochi, clujeanca Marcela Moldovan.





Studenţii de la Teologie din Cluj au împărţit ceai fierbinte celor prezenţi.





După întrevederea cu preşedintele ţării, Patriarhul Daniel s-a îndreptat înspre catedrală şi i-a binecuvantat pe cei prezenţi.





Dacă unii credincioşi plângeau înăuntru, în timpul slujbei, câteva feţe bisericeşti vorbeau la telefon şi păreau a se simţi bine afară.




Vânzările cărţilor lui IPS Bartolomeu au crescut cu 50% după moartea acestuia





Credincioşi ortodocşi, dar şi greco şi romano-catolici au aprins câte o lumânare pentru sufletul IPS Bartolomeu.


image
image
image
image
image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite