FOTO Lacul dintr-un cartier clujean se „schimbă la faţă“ cu 12 milioane de euro. Proiectanţi: italienii care au amenajat ansamblul Palas din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta zona lacului din cartierul clujean Gheorgheni FOTO: din proiectul Iulius Group
Aşa va arăta zona lacului din cartierul clujean Gheorgheni FOTO: din proiectul Iulius Group

Debarcader, pontoane, bărci pe lacul din cartierul clujean Gheorgheni, alei de promenadă pavate cu piatră cubică, pistă cu două sensuri pentru ciclişti, locuri de unde se pot închiria şi parca biciclete, pistă pentru alergare pe covor special, astfel va arăta, peste un an, zona de lac, susţin cei de la Compania Iulius Group. Toată investiţia, care include şi construirea unei clădiri de birouri, se ridică la circa 12 milioane de euro.

Compania Iulius Group anunţă, printr-un comunicat, că a finalizat planul de reamenajare a spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest (găsiţi aici povestea lacului), cum este cunoscut lacul din cartierul clujean Gheorgheni.

Proiectul este susţinut de autorităţile locale şi face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a acestei zone din imediata apropiere a Iulius Mall Cluj.

Parc european proiectat de italieni

Întreaga zonă va arăta altfel, susţin cei de la Iulius Group. Ei vor să reamenajeze zona lacului din Gheorgheni şi să îi dea un aer european. După terminarea lucrărilor, adică peste un an, parcul va avea debarcader, pontoane, bărci, piste speciale pentru alergat şi pentru biciclişti.

„ Spaţiul verde va fi amenajat cu gazon special, pe care clujenii se vor putea aşeza şi destinde, la fel ca în marile parcuri europene. De asemenea, locuitorii oraşului vor avea posibilitatea să se plimbe cu barca pe lac, investiţia în spaţiul verde incluzând amenajarea de pontoane şi a unui debarcader.
Compania Iulius Group are experienţă în realizarea unor spaţii verzi de amploare, dovadă a acestui fapt fiind parcul din cadrul ansamblului multifuncţional Palas Iaşi. Acesta reprezintă cea mai mare investiţie privată din România într-un spaţiu cu destinaţie publică, în valoare de
peste 2,5 milioane de euro“
, potrivit iniţiatorilor.

Parcul va fi proiectat după cele mai înalte standarde europene, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp, iar lucrările vor începe în această primăvară.

Cei care vor da o nouă imagine zonei sunt italienii de la firma Lemscape, care a proiectat şi parcul de peste 50.000 mp al ansamblului urbanistic Palas Iaşi, investiţie inaugurată în mai 2012.

cluj

Clădire verde pentru birouri

În proiect este prinsă şi o nouă clădire de birouri, care va respecta principiile „clădirilor verzi“
Reamenajarea spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest face parte dintr-o investiţie totală de 12 milioane euro.
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite