FOTO Cum i-a impresionat o profesoară de la o şcoală de cartier din Cluj pe specialiştii de la Cambridge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Cocan foloseşte metode moderne de predat şi este la curent cu ultimele noutăţi, în ciuda salariului care nu motivează performanţa FOTO: Remus Florescu
Cristina Cocan foloseşte metode moderne de predat şi este la curent cu ultimele noutăţi, în ciuda salariului care nu motivează performanţa FOTO: Remus Florescu

Cătălina Cocan (32 de ani), profesoară la o şcoală de cartier din Cluj-Napoca, a câştigat, la finalul lunii decembrie, o bursă acordată de Universitatea Cambridge celor mai buni dascăli de engleză din lume. Ea a scris un eseu despre cum sunt motivaţi elevii români de testele Cambridge de limba engleză. Dăscăliţa foloseşte metode moderne de predare şi este la curent cu tot ce mişcă în domeniu.

Faptul că ziarele din Anglia trag semnale  de alarmă privind invazia muncitorilor români în peninsulă, nu i-a împiedicat pe specialiştii de la prestigioasa universitate Cambridge să premieze o profesoară de engleză din România pentru bune practici în procesul de predare, evaluare şi dezvoltare profesională. Cătălina Cocan, o tânără dăscăliţă la şcoala de cartier Alexandru Vaida-Voevod, din capitala Ardealului, a obţinut, la finalul lunii decembrie, ,,Bursa dr. Peter Hargreaves IATEFL 2014” din partea Cambridge English Language Assessment, o componentă a Universităţii Cambridge (Anglia), formată din specialişti care gestionează sistemul de certificări privind nivelul de cunoaştere a limbii engleze peste tot în lume. Astfel de burse au mai primit, anul acesta, încă patru profesori de engleză (ca limbă străină ) din întreaga lume. 

“Am câte o zi în care nu m-aş duce la şcoală, m-aş duce oriunde altundeva, însă poate nu în  fiecare clasă, dar la o clasă din două întâlnesc un elev pe care, cred eu, reuşesc să-l schimb în bine. Acest lucru mă motivează foarte tare"

Cătălina Cocan, profesoară

De ce a luat premiul 

“Am câte o zi în care nu m-aş duce la şcoală, m-aş duce oriunde altundeva, însă poate nu în  fiecare clasă, dar la o clasă din două întâlnesc un elev pe care, cred eu, reuşesc să-l schimb în bine. Acest lucru mă motivează foarte tare. Şi mă întâlnesc cu copilul acela, care de la început a vorbit cu mine numai în engleză, şi mă întreabă ceva în engleză şi se mai întâmplă să fie câte un coleg de altă specialitate prin preajmă... deja ziua e salvată”, spune, zâmbind dăscăliţa originară din Bistriţa. Şi nu numai că a continuat să meargă la şcoală zi de zi, din 2007, de când a început la Şcoala Internaţională, iar din 2008, la Alexandru-Vaida Voevod, dar este la curent şi foloseşte la elevii ei – de la clasa pregătitoare până la a VIII-a-  cele mai noi tehnici de predare. Faptul că salariul ei, în condiţiile în care are doi copii, este de 1.000 de lei lunar, nu a împiedicat-o să facă performanţă. Acest lucru a fost atestat şi de bursa obţinută la Cambridge. Candidaţii pentru aceste burse – în jur de 2.000 de persoane - au avut de scris un eseu despre un aspect relevant pentru predarea şi evaluarea limbii engleze, tema fiind stabilită de Cambridge English Language Assessment.

Catalina Coca Cluj foto

Povestea lui Florin

Cătălina Cocan a avut de scris despre modul în care examenul Cambridge English pentru copii, denumit YLE (Young Learners English- nr), îi motivează pe elevi în viaţa de zi cu zi să vorbească engleză şi să-şi îmbunătăţească cunoştinţele despre această limbă. Cum a reuşit să demonstreze acest lucru în faţa juriului de la Cambridge? Pe de o parte, Cătălina a descompus cele patru probe ale examenului Cambridge YLE şi le-a adaptat aşa cum a crezut ca este potrivit pentru viaţa reală a copiilor din ţările unde engleza e predată ca limbă stăină. Piesa de rezistenţă care i-a impresionat pe englezi a fost însă povestea micuţului Florin. “Am vorbit despre unul dintre elevii mei din clasa a III-a, care îmi este foarte drag. Deşi avea nivelul un pic sub cel al clasei, trăgea foarte tare. Într-o zi, eram la plimbare cu căruciorul şi văd că scoate cineva capul dintr-o maşină şi zice: <<Teacher, teacher, mi-am luat testul Cambridge, cu două scuturi!>>. A fost extrem de bucuros şi bucuria aceea a fost în centrul eseului meu”, spune profesoara. Pe fiecare diplomă care atestă că ai luat un test Cambridge YLE sunt desenate frumos mai multe scuturi, în funcţie de cât de bine cunoşti limba. “Este ceva palpabil ce poţi să arăţi şi la bunici, iar copiilor le place acest lucru. Florin a luat două scuturi, ceea ce nu este un rezultat excelent, pentru că un scut iei pentru prezentare, însă pe Florin cele două scuturi l-au motivat extrem de mult şi l-au făcut fericit”, explică Cocan. Ea a folosit acest sistem la orele pe care le are cu clasele mici, însă în loc de scuturi a dat elevilor ştampiluţe: “Le puneam în caiet, pe mâini, pe penar, unde voiau ei şi acest lucru îi motiva foarte mult”. 

“Folosesc metode inovative şi prietenoase, dar cred că asta are de a face cu modalitatea de a preda limba engleză, care e diferită faţă de alte materii. Pentru stimulare foloseam ştampiluţe pe care le aplicam pe mânuţe, pe caiete, în stilul acesta de rcompense non-materiale. Orele conţin şi partea de joc, dar nu preponderent, pentru că ajungi să pierzi clasa dacă te joci prea mult cu ei”

Cătălina Cocan, profesoară de engleză 

Engleza prietenoasă 

La Şcoala Alexandru Vaida-Voevod nu se fac pregătiri pentru examenele Cambridge YLE, însă Cătălina Cocan cunoaşte totul despre acestea întrucât a participat la cursurile de pregătire pentru preparatori la Consiliul Britanic din Cluj-Napoca, dar şi prin intermediul conferinţelor organizate de Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză din oraş, al cărei membră este. “Copiii mei nu-şi permit să dea un test Cambridge, care costă în jur de 200 de lei, aşa că nu fac pregătire specială pentru asta, însă lucrez pe subiecte asemănătoare cu cele care se dau la Cambridge”, arată Cocan. Cazul lui Florin a fost diferit, încât părinţii au vrut să-i îmbunătăţească nivelul de engleză.”Le-am zis că o modalitate de motivare este testul Cambridge şi s-a pregătit el singur. Şi-a luat materiale de la Consiliul Britanic şi a învăţat”, spune cu mândrie profesoara. 

Având la bază experienţa cu elevii de la Vaida Voevod, plus un stagiu de un an la Şcoala Internaţională din Cluj, Cătălina a prezentat în eseul trimis la Cambridge o variantă de examen mai apropiată de copii şi adaptată la viaţa reală. “Am luat fiecare parte a examenului Cambridge pentru copii şi am încercat să găsesc similitudini între modalitatea în care examinatorul începe povestea cu copilaşul şi ceea ce l-ai întreba tu într-o ţară unde se vorbeşte engleza: cum te cheamă, câţi ani ai, o modalitate uşurică şi jucăuşă de a intra în examen. Aşa am făcut la toate cele 4 părţi ale examenului. De exemplu, la partea de ascultare, un exerciţiu ar fi să coloreze pasărea din copac în culorile pe care le aude în engleză. În viaţa de zi cu zi, copiii care se joacă, tipul acesta de sarcini îşi dau. Am dat câte un exemplu aşa cum am simţit eu că se poate adecva examenul la viaţa reală. Ceea ce cred că le-a plăcut”, explică Cocan. 

Catalina Coca Cluj foto

În ce constă premiul 

“Bursa Dr. Peter Hargreaves IATEFL 2014” i-a fost acordată de Cambridge English Language Assessment, o componentă a Universităţii Cambridge (Anglia), formată din specialişti care acordă certificări privind nivelul de cunoaştere a limbii engleze peste tot în lume. Premiul este denumit IATFEL de la Asociaţia Internaţională a Profesorilor de limba engleză ca limbă străină este formată din 4.000 de profesori de din toată lumea, al cărei scop este dezvoltarea tehnicilor didactice de predare a limbii engleze.

Ca parte a premiului ei, Cătalina a obţinut o excursie cu toate cheltuielile incluse, la Conferinţa IATEFL 2014, în Harrogate, Anglia, în luna aprilie. “În cele 5 zile de conferinţă voi învaţa enorm de multe lucruri pentru că vin specialişti care prezintă ultimele descoperiri în domeniu. Faptul că am câştigat mi-a dat încredere şi curaj pentru a-mi urma toate visurile. Participarea la conferinţa îmi va permite să-mi îmbunătăţesc abilităţile de predare şi să întâlnesc profesionişti în domeniu”, a spus Catalina Cocan. De asemenea, Cătălina a obţinut dreptul de a fi membru timp de un an al IATEFL, dar şi al Asociaţiei Cambridge English Teachers, fapt care îi va da posiblitatea să primească ultimele informaţii legate de predarea limbii engleze, accesul la forumuri de specialitate, dar şi posibilitatea de a aplica pentru alte burse Cambridge. 

Citeşte 

FOTO VIDEO Şcoala de la ţară care dă lecţii României. Elevii din Mihai Viteazu învaţă ca-n Occident, cu table interactive şi calculatoare ultramoderne

Seri de iarnă cu muzică, dans şi expoziţii, la Şcoala de Arte Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite