FOTO Cum arată tramvaiele româneşti de 2 milioane de euro care vor fi livrate la Cluj de Astra Arad. Compania a câştigat un contract de 40 de milioane de euro

FOTO Cum arată tramvaiele româneşti de 2 milioane de euro care vor fi livrate la Cluj de Astra Arad. Compania a câştigat un contract de 40 de milioane de euro

Tramvaie marca Imperio circulă în prezent la Arad. FOTO: tramclub.org

Astra Arad a fost declarată câştigătoarea licitaţiei organizate de Primăria Cluj-Napoca şi de Compania de Transport Public din acelaşi oraş. Compania din Arad va livra la Cluj 22 de tramvaie „Imperio“, produse sub licenţă Siemens, într-un contract în valoare de 170 de milioane de lei, fără TVA (aproximativ 200 de milioane cu TVA).

 
La cursul oficial al BNR pentru ziua de vineri, 10 august (4,657 lei pentru un euro), valoarea totală a contractului, în moneda unică europeană, se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro. Astfel, preţul unui singur tramvai este de circa 1,95 milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor necesari pentru această achiziţie provin din fonduri europene nerambursabile.
 

Aşa arată tramvaiele Imperio care circulă în prezent la Arad. Cele 22 de tramvaie similare care vor circula pe străzile Clujului vor avea culorile violet-gri (foto, jos). FOTO: tramclub.org
 
 
 
 
„Pentru această investiţie noi am apelat la fonduri europene disponibile prin Axa 4, POR 2014-2020. Astfel, 85% din bani vor veni din fonduri europene nerambursabile, 13% din fonduri provenind din bugetul naţional, iar primăria va achita doar 2% din totalul sumei”, a explicat Ovidiu Cîmpean, directorul departamentului de Dezvoltare Locală şi management din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
 
 
 
Iniţial au existat o serie de speculaţii cu privire la modelul de tramvai cu care societatea arădeană a participat la această licitaţie. „În mod oficial vă putem spune că este vorba despre tramvaie Imperio produse de Astra Arad şi nu de un alt model. Tramvaiele ar urma să ajungă la Cluj în mai multe etape, începând din 2019, iar contractul este valabil pentru 48 de luni”, a confirmat Mirela Ogruţan, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
 

 

Tramvaiele produse de Astra

 
 
Astra produce în prezent trei modele de tramvaie, Imperio, Autentic şi Armonia. Imperio este şi cel mai scump, fiind considerat modelul premium fabricat de această companie, în timp ce Autentic şi Armonia costă mai puţin. 
 
Tramvaiele Armonia au început să fie fabricate în ultimii doi-trei ani şi reprezintă, de fapt, versiunea modernizată a vechilor tramvaie GT4 deţinute de compania de transport din Timişoara. Municipalitatea timişoreană a plătit aproximativ 500.000 de euro pentru fiecare tramvai modernizat şi rebranduit „Armonia”.
Tramvaiele Autentic (foto, jos) au preţuri cuprinse între 1,2 milioane de euro şi 1,4 milioane, în funcţie de dotări. Un astfel de tramvai a fost prezentat în premieră la Timişoara, la începutul acestui an.
 

 

 

Astra a mai livrat modelul Imperio la Arad

 
 
Compania din Arad a început să fabrice în urmă cu aproximativ cinci ani primele tramvaie Imperio sub licenţă Siemens.
 
Astfel de tramvaie circulă în prezent în mai multe oraşe din Europa de Vest. În România, Primăria Arad a achiziţionat din fonduri proprii şase astfel de tramvaie în urmă cu patru ani.
 
După licitaţia câştigată la Cluj, Astra Vagoane Arad este unic ofertant în alte două licitaţii pentru furnizarea de tramvaie noi, la Oradea şi la Galaţi, unde ar putea să livreze 20, respectiv 18 tramvaie. De asemenea, compania arădeană se pregăteşte să participe şi la alte licitaţii în Bucureşti, Iaşi sau Timişoara.
citeste totul despre: