„Escortaţi“ de colegi pe ultimul drum

„Escortaţi“ de colegi pe ultimul drum

Cei mai buni aviatori ai Bazei Aeriene din Câmpia Turzii i-au însoţit pe ultimul drum pe piloţii morţi în tragicul accident.

Un grup format din cei mai buni aviatori ai Bazei Aeriene din Câmpia Turzii i-a însoţit pe ultimul drum pe piloţii Laruenţiu Chiriţă şi Sorin Avram. Aviatorii nu au lipsit nici când rămăşiţele celor doi piloţi au fost duse la IML, dar nici când s-a ţinut slujba religioasă în memoria celor doi, la Baza Aeriană 71.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zeci de persoane au venit, ieri seară, la unitatea militară din Câmpia Turzii, cu coroane şi jerbe de flori, la slujba de pomenire a celor doi piloţi. Înainte de începerea serviciului religios, a fost intonat imnul naţional, iar pomenirea celor doi piloţi dispăruţi s-a făcut într-un cadru restrâns: doar familiile şi colegii de serviciu au participat la aceasta. A urmat apoi un priveghi. Rămăşitele pământeşti ale celor doi piloţi, au fost duse de către colegii lor aviatori, dar şi de un preot, ieri, la amiază, la Institutul de Medicină Legală din Cluj.

Familiile şi prietenii veniţi la priveghi sunt înmărmuriţi de durerea pierderii celor doi piloţi aflaţi la 40 de ani şi în culmea realizării profesionale. „Îi cunosc de multă vreme, am lucrat ani întregi alături de ei. E e o adevărată tragedie. Nici nu am cuvinte să o descriu", a spus, la ieşirea de la priveghi Ion Niţu, un fost coleg de-al victimelor, la rândul său aviator.

Soţia se afla la unitate

Cei doi piloţi locuiau în acelaşi bloc din Câmpia Turzii, unde se află baza militară. Pentru Laurenţiu Chiriţă locuinţa de lângă baza militară era permanentă. Trăia aici împreună cu soţia şi copilul de clasa I. Cea care a primit prima teribila veste despre moartea soţului său a fost Claudia Chiriţă. „Era un om bun şi calm, deşi nu ne prea vedeam des. Din câte ştiu, soţia sa lucrează tot la unitatea militară şi a aflat vestea chiar de la serviciu", a povestit vecina de vis-avis a militarului, Marcela Laszlo. Sorin Avram avea în acelaşi bloc o locuinţă de serviciu, însă el împreună cu soţia şi copilul tot de clasa I locuiau în cea mai mare parte a timpului la Târgu - Mureş. Soţia lui Avram este judecătoare la Târgu-Mureş şi este însărcinată în ultimul trimestru.

Onoruri militare

„Cei doi piloţi vor fi înmormântaţi cu onoruri militare, Sorin Avram la Târgu-Mureş, iar Laurenţiu Chiriţă la Câmpia Turzii", a declarat comandorul Tiberiu Frăţilă, Şeful Direcţiei de informare şi relaţii publice din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Locotenentul comandor Sorin Avram (40 de ani) va fi înmormântat astăzi, iar căpitanul comandor Laurenţiu-Nicolae Chiriţă (40 de ani) va fi condus pe ultimul drum joi. Ieri dimineaţă, prin ordin al ministrului apărării naţionale, Gabriel Oprea, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii, au avut loc ceremonii militare şi religioase în semn de recunoştinţă şi deplin respect pentru căpitan-comandorul Laurenţiu Chiriţă şi căpitan-comandorul Sorin Avram.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările