Clujul, cel mai scump oraş din România. Un clujean trebuie să muncească 12 ani ca să îşi permită un apartament
0Clujenii sunt românii care trebuie să muncească cel mai mult pentru a-şi cumpăra un apartament - 12 ani, în timp ce bucureştenii doar 8 ani. La polus opus sunt giurgiuvenii, cu 5 ani. În Cluj-Napoca sunt cele mai scumpe apartamente, cu o medie de preţ de 1.760 euro pe metru pătrat util.
„Cu salariile uşor diminuate din cauza pandemiei şi pe o piaţă imobiliară în efervescenţă mai ales din cauza programului guvernamental ”Noua Casă”, un român va trebui să lucreze mai mult pentru a-şi cumpăra un apartament. HotNews a analizat 21 de capitale de judeţ din România, pe baza datelor privind salariile nete (transmise de Institutul Naţional de Statistică) şi a preţutilor comunicate de imobiliare.ro. Clujul rămâne oraşul cel mai scump, unde pentru un apartament de 60 de metri pătraţi ar trebui să lucrezi aproape 12 ani pentru a-l putea achiziţiona. Cu câteva luni mai mult decât cu un an în urmă. Vestea proastă e că apartamentele se vor scumpi, spun specialişti care nu au interese în domeniul imobiliar”, relatează Hotnews.ro.
Cât trebuie un clujean să muncească pentru a-şi cumpăra apartament
Un clujean munceşte aproape 12 ani ca să-şi cumpere un apartament. Un braşovean doar 10,19 ani, un orădean - 10,7 ani, unconstănţean 9,88 de ani. Un bucureştean munceşte 8 ani pentru a-şi cumpăra locuinţă. La polul opus sunt oraşele Giurgiu (5,05 ani), Reşiţa (5,44 ani), Alexandria (5,75 ani).
Metrul pătrat util a ajuns la 1.760 euro, la Cluj
În ciuda variaţiilor consemnate în ultimele trei luni, în clasamentul naţional al reşedinţelor de judeţ cu cele mai scumpe apartamente Cluj-Napoca a rămas pe primul loc, cu o medie de preţ de 1.760 euro pe metru pătrat util, următoarele poziţii fiind ocupate de Bucureşti (cu 1.460 de euro pe metru pătrat), de Timişoara (cu 1.270 de euro pe metru pătrat), de Constanţa (cu 1.230 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, de Braşov (cu 1.190 de euro pe metru pătrat).
La polul opus, clasamentul oraşelor cu cele mai ieftine apartamente arată diferit comparativ cu trimestrul anterior: pe primul loc se situează tot Reşiţa (unde preţurile au crescut de la 550 la 570 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce Giurgiu şi Alexandria se afla la egalitate, cu 600 de euro pe metru pătrat, în timp oraşele Târgovişte şi Zalău au fost scoase, însă, din clasament de Calaraşi (710 euro pe metru pătrat) şi, respectiv, de Slobozia (730 de euro pe metru pătrat).