Cluj: Străbate 100 de kilometri pe zi în amintirea fiului mort

O femeie de 90 de ani din Dej vine zilnic la Cluj pentru a revedea locul unde şi-a zărit ultima dată copilul, răpus de boală. De şapte ani, în fiecare zi, Maria Căpâlnă străbate cu trenul cei 114 de kilometri de la Dej la Cluj-Napoca şi înapoi, pentru a-şi aminti de băiatul ei.

A ajuns o parte din peisajul cotidian al străzii Moţilor. Bătrânica este prezentă zi de zi în staţia de autobuz „Spitalul de copii". De luni până vineri, de la 9.00 până la 15.00, când se întoarce acasă, femeia stă neclintită lângă un magazin în care se vând „Haine foarte mari, pentru graşi şi grasuţi".

„Vin aici în fiecare zi, pentru că aşa-mi aduc aminte de băiatul meu. Aici am ultima amintire cu el în viaţă. Acesta este locul din care am luat taxiul până la spitalul de pe strada Clinicilor, unde a şi murit", plânge batrânica.

Rudolf, copilul bătrânei, a fost slujbaş la CFR. Era controlor şi a murit de cancer. Până la vârsta de 48 de ani, deşi căsătorit, nu a avut un copil, însă a înfiat unul, pe Gabriel (24 de ani), care a terminat Facultatea de Sport din Cluj-Napoca. „Este un băiat deosebit, cuminte, nu fumează, nu bea. Nu trece o zi fără ca el să vină să mă vadă. Când mă uit la el, îl văd pe Rudolf", zice femeia, cu ochii în lacrimi.

Ajutor din partea oamenilor

Lumea nu trece indiferentă. Ici-colo, câte un trecător îi intinde un leu, o brânzoaică, un covrig - fiecare cât poate, cât vrea. Femeia nu cerşeşte, nu cere niciodată nimic. Povestea ei e cofirmată şi de Bea Nagy, vânzătoarea de la magazinul la uşa căruia bătâna îşi petrece timpul. „Este o femeie care nu cere niciodată nimic. Este o femeie bună, pe care o cunosc şi eu de aici, la fel ca şi ceilalţi trecători", spune vânzătoarea.

Unii trecători se opresc şi stau la poveşti. „Lumea nu fuge de mine. Oamenii nu se uită în ce hal arăt şi chiar stau la poveşti. Îmi spun necazurile lor şi îmi spun să mă rog pentru ei, iar apoi vin să-mi mulţumească pentru acest lucru. Am şi câteva doctoriţe cu care mai vorbesc", povesteşte Maria Căpâlnă.

Deportată în Siberia

Au fost multe lovituri pe care viaţa i le-a dat Mariei, dar cu toate acestea şi-a păstrat sufletul curat şi credinţa în Dumnezeu. Soţul său, Augustin, a fost veteran de război. Era cu 12 ani mai mare ca ea şi a murit la vârsta de 50 de ani. De atunci, Maria nu s-a recăsătorit.

Dramele din viaţa bătrânei au început încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când a fost deportată în Siberia din cauza numelui cu rezonanţă germană cu care s-a născut: Haim Maria. „Într-o dimineaţă ne-am trezit cu soldaţii peste noi, ne-au pus la pământ. Eram tare speriată şi nu ştiam ce se întâmplă. Apoi m-am trezit în trenul care avea să ajungă într-unul dintre lagărele din Siberia. Era un vagon de marfă. Drumul a fost cumplit: era frig, nu aveam apă, nu aveam mâncare şi erau păduchi peste tot", povesteşte femeia.

Părinţii ei au fost lăsaţi să se întoarcă în ţară, datorită vârstei înaintate pe care o aveau. Maria Căpâlnă a stat în Siberia cinci ani, timp în care a lucrat în mină, până când i s-a permis întoarcerea în ţară.

Cuvinte care dor

A trecut mult de atunci. Viaţa Mariei a fost grea, dar nimic nu a fost mai greu decât pierderea băiatului său. Jignirile de care are parte acum parcă nici nu mai contează. „Eşti atât de bătrână încât te caută moartea şi tu eşti pe drumuri. Mai bine ai sta acasa şi ţi-ai vedea de bătrâneţe". Sunt vorbele care o dor, aruncate de o cunoştinţă. A trecut însă peste ele. Apreciază foarte mult tinerii şi spune că iubeşte lumea, aşa cum este ea. Poate de aceea, de fiecare dată când iese pe uşă, spune o vorbă bună în gând. „Cu ruga mă pornesc la drum şi simt că nu sunt singură, simt că Dumnezeu este cu mine la fiecare pas pe care-l fac", încheie femeia.

Locuieşte într-o fostă sală de clasă

În prezent, bătrâna de 90 de ani, care în tinereţe a fost laborantă la fosta fabrica de ciment din Dej, locuieşte cu nora ei. Împreună, din pensiile de boală, de urmaş şi din alte alocaţii sociale, cele două nu reuşesc să strângă decât cam 1.000 de lei pe lună. Locul în care trăiesc este o sală de clasă, la parterul Grupului Şcolar 5 „Someş", din Dej. La acel parter mai sunt încă cinci uşi, în spatele cărora se află alţi bătrâni necăjiţi. Sunt nişte locuinţe sociale, date de Primăria Dej.

Nora Mariei, Reghina Căpâlnă, este o femeie ajunsă la 65 de ani, fostă angajată la Combinatul „Someş" Dej, ieşită la pensie, care are grijă de Maria: o spală, îi dă să mănânce şi o aşteaptă în fiecare zi în gara din Dej pentru a o duce acasă. Ştie că e periculos ca, la 90 de ani, să călătoreşti peste 100 de kilometri pe zi, dar ştie şi că nu se poate împotrivi voinţei bătrânei.

Cele două sunt ajutate de Sorin Socaciu, un bărbat de 37 de ani, din Dej. Întelege situaţia în care sunt cele două femei şi s-a hotărât să le mai ajute din banii pe care îi câştigă.