Cluj: Portrete-robot - Chiaburul, trădătorul şi călăul

Cluj: Portrete-robot - Chiaburul, trădătorul şi călăul

Un fruntaş al comunităţii, un uneltitor de la talpa satului sau infiltrat de Securitate şi un ucigaş îmbuibat, de la oraş. Acestea sunt personajele principale din scenariul care a pus capăt elitei rurale româneşti în perioada instaurării comunsimsului în ţară

Preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), Marius Oprea, şi cercetătorul Gheorghe Petrov, de la acelaşi institut, au reconstituit pentru „Adevărul”, tipologiile umane ale protagoniştilor tragediilor care au distrus elita rurală din România, la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50 ai secolului trecut.

Chiaburul

„Chiaburii erau oameni cu gospodărie mare, cu familie. Erau repere morale şi de credinţă ale localităţilor. Dacă terminai cu unul ca el, îi speriai pe toţi, şi nimeni nu mai avea curajul să mai fugă”, explică Marius Oprea. Un caz tipic este cel al lui  Andrei Meşter, un cojocar din Sălciua, pe Valea Arieşului, cunoscut pe toată valea. Un om de referinţă în zonă - nici bogat, nici sărac, dar respectat şi influent. Urmărit de Securitate pentru că îi sfătuia pe ţărani să nu-şi predea cotele la stat, el s-a refugiat în munţi la începutul anului 1948, a fost trădat şi capturat în vara aceluiaşi an. „Avea 40 de fini. Veneau tinerii la el să îi cunune şi să le boteze copiii. Era un om care reprezenta un pericol datorită influenţei sale şi oricum făcea propagandă împotriva noului regim. L-au împuşcat miercurea, zi de târg. A fost anchetat vreo trei luni la Securitatea din Turda, maltratat: urechi tăiate, unghii smulse. Îşi alegeau momentele când înfăptuiau crimele, în mod strategic: 20 octombrie 1948, târg mare la Sălciua. L-au împuşcat între drum şi calea ferată. Şi acolo l-au lăsat o săptămâna. Să-l vadă toţi, să ştie cine l-a împuşcat”, povesteşte Marius Oprea. IICR a reuşit să găsească în vară cadavrul lui Meşter, care a fost îngropat creştineşte

Vânzătorul

La polul opus al ierarhiei satului se găseau trădătorii, care divulgau ascunzătorile celor care se retrăseseră în munţi. „Sărăntocii şi puturoşii satului, aştia erau vânzătorii. Cam de aici şi-au selectat ei (securiştii - n.r.) şi viitoarele cadre de conducere. Primarul era, de obicei, cel mai hoţ şi cel mai bandit. Munca informativă a securităţii numai cu cozi de topor se putea face”, spune cercetătorul Gheorghe Petrov. Un caz definitoriu pentru trădători a fost chiar cel care l-a dat pe mâna Securităţii pe Andrei Meşter. „Era un ţăran simplu, de condiţie umilă. Îl chema Nicolae Râmba şi era din Valea Poienii. Acum e mort. L-a trădat pe Meşter pentru bani. Toţi vânzătorii erau oameni de condiţie socială inferioară. Nu am întâlnit niciunul mai înstărit”, spuen cercetătorul.
În alte cazuri, denunţătorul era chiar un om al Securităţii, infiltrat în lumea satului. Aşa este cazul lui Ioan Mazăre, cel care i-a trădat pe fraţii Leo şi Ghorghe Şuşman, din Poşaga. Timp de 11 ani, între 1948 şi 1957 ei s-au ascuns în munţi, împreună cu preotul greco-catolic din aceeaşi localitate, Simion Roşa. Ioan Mazăre fusese trimis în Poşaga să joace rolul „achizitorului” – persoana care ridica în numele statului cotele de produse impuse ţăranilor. „Era un terchea-berchea din Luna, de lângă Câmpia Turzii, fără nicio meserie. L-au trimis să facă pe achizitorul şi i-au dat numele conspirativ de Maxim Ionescu. El a informat Securitatea despre zona unde se aflau fraţii Şuşman”, povesteşte Petrov. Trădătorul nu a avut parte însă de cine ştie ce ascensiune socială în urma vânzării fraţilor Şuşman: înainte să moară vindea loz în plic prin Turda.

Călăul

Călăii erau ofiţerii de securitate sau subofiţerii. În cazuri speciale, când se urmărea anihilarea unui grup mai mare de fugari, erau echamte trupele de Securitate. Cine erau aceşti ofiţeri şi subofiţeri? „Am reuşit să-i identific aproape pe toţi cei care au lucrat la Securitatea din Turda. 45-50 erau, cu personal administrativ cu tot, dar pe lângă ei erau cei din trupele de securitate. Aveau salarii fabuloase. Pe mulţi, banii i-au determinat să intre în Securitate. Şi puterea excepţională. Proveneau din mediul industrial sau din alte zone umile ale societăţii”, explică Gheorghe Petrov:
Şeful Securităţii Turda, Mihail Kovaci, era un maistru sticlar, fără şcoală. „Când depistezi un securist pe teren cam cu asta începi să-l chestionezi, ce şcoală a avut... şi imediat îţi dai seama că este un om de o condiţie umilă. Ca Mihail Kovaci, care a ajuns şi general al Securităţii în anii ’60 şi a rămas comandant la Turda până în 1951 când a fost mutat la Deva. Kovaci a fost unul dintre cei mai brutali, cei mai mari criminali ai ţării”, a explicat cercetătorul.

Rezistenţa în Apuseni

Cercetările Institutului de Investigare a Crimelor Comunsimului din România s-au concentrat în ultima perioadă în Munţii Apuseni. Aceasta şi deoarece aici au existat cele mai multe grupări de partizani din ţară. „În ’51, aici erau cam 120 de fugari şi partizani”, spune Marius Oprea. Printre cele mai cunoscute astfel de grupuri erau cele ale maiorului Nicolae Dabija, grupul Şuşman sau grupul Iosif Capotă – Alexandru Dejeu.