Cardinalul Angelo Scola, fostul favorit la scaunul papal, va fi numit Doctor Honoris Causa la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cardinalul Angelo Scola, care a avut şanse mari să ajungă Papă şi în 2005 şi în 2013, va fi numit Doctor Honoris Causa la UBB în cadrul unei ceremonii care va avea loc miercuri, în Aula magna, de la ora 12.00.

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca îi va acorda, miercuri, 5 iunie 2013, la ora 12.00, în Aula Magna, titlul de Doctor Honoris Causa Eminenţei Sale Angelo Cardinal Scola, Arhiepiscop de Milano.

Distincţia va fi oferită pentru opera sa originală de o valoare teologică unică, la propunerea Facultăţilor de Teologie Greco-Catolică şi de Teologie Romano-Catolică din cadrul UBB.

Angelo Scola a ajuns patriarh al Veneţiei la 61 de ani şi arhiepiscop de Miloano la 69 de ani. Aceste două funcţii, considerate foarte prestigioase în cadrul Bisericii Catolice, au dat 5 din cei 9 Papi.

Însă niciunul nu le-a avut pe amândouă, cum este cazul lui Scola. Astfel, nu întâmplător, pariurile făcute în Marea Britanie îl plasua printre candidaţii cei mai bine cotaţi.

Cardinal activ pe Facebook şi Twitter

La Milano, care este cea mai mare dieceză din lume, cu 1.107 parohii, i-a schimbat în câteva luni pe toţi cei şapte vicari din zonă şi şi-a pus stema episcopală la poarta de intrare, lângă Dom. Anterior, nu au existat steme. Stema sa este un adevărat program: "Sufficit gratia tua" /Harul tău este suficient/este inscripţionat pe o navă plutind pe o mare (sau un lac) şi o stea de aur pe cer.

Nu are celular, dar este foarte activ pe noile media: un site cu numele său, o pagină de Facebook, mai degrabă pustie, o activitate discretă pe Twitter, relatează money.ro.

Programul cardinalului Papei la Cluj:

Marţi, 4 iunie 2013:
• conferinţa de presă care va avea loc între orele 18.45 – 19.00, în Sala de Protocol a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca

Miercuri, 5 iunie 2013:
• celebrarea sfintei liturghii la biserica Sf. Mihail (ora 9.00), în limba latină
• ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa (orele 12.00 – 13.45), în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai, unde va exista un spaţiu destinat special jurnaliştilor.
• vizită la viitoarea Catedrală Greco-Catolică a Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX, din Piaţa Cipariu (orele 17.45–18.15). Aici se va celebra şi Rugăciunea de seară (Vespri) in ritul ambrozian, în limba italiană.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Mario Vargas Llosa a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB: „Sunt foarte onorat. Voi face tot ce îmi stă în puţinţă să nu îi dezamăgesc pe cei care mi-au acordat titlul“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite