Boc a pus mâna pe lopată şi a curăţat de zăpadă un balcon al Primăriei: „La Cluj am pretenţia să se facă diferenţa“

Boc a pus mâna pe lopată şi a curăţat de zăpadă un balcon al Primăriei: „La Cluj am pretenţia să se facă diferenţa“

FOTO Facebook / Lucian Balcan

Primarul clujean Emil Boc a fost fotografiat de trecători în timp ce arunca zăpada de pe marginea unui balcon al Primăriei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Firmele de salubritate nu au fost pregătite şi nu şi-au făcut datoria aşa cum s-ar fi aşteptat şi cetăţenii, şi administraţia, conform contractelor pe care le au. E plin podul de scuze, de motive, de la lipsa sării de la salină până la faptul că nu mai sunt oameni în Cluj care să se angajeze la aceste firme.
 
Nu scuză aceste motive faptul că, mai ales pe urgenţele 2 şi 3, reacţia a fost foarte întârziată şi oamenii au motive să fie nemulţumiţi”, a declarat primarul la Realitatea FM.
 
„Observ lipsa de capacitate a firmelor de salubritate, mai mult a celor de la Rosal, dar şi a celor de la Brantner, nici ei nu au oamenii suficienţi de a îndepărta zăpada de pe domeniul public şi faptul că încă mai sunt alei şi trotuare din domeniul public care încă nu sunt curăţate impecabil, aşa cum ar trebui”, a mai spus acesta.
 
Nu e pentru prima dată când primarul Clujului pune osul la treabă: a fost surprins în timp ce cosea iarbă, săpa gropi pentru arbori sau dădea zăpada cu lopata de pe trotuare. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: