Avertismentul unui renumit expert român cu privire la schimbarea climei: „Vor creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor extreme”

Avertismentul unui renumit expert român cu privire la schimbarea climei: „Vor creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor extreme”

Rimbu are o experienţă vastă la diverse instituţii internaţionale de cercetare meteo. FOTO Arhivă personală

Expert şi cercetător ştiinţific la Alfred Wegener Institute for Polar and Marine Research din Bremerhaven, Germania, românul Norel Rimbu vorbeşte despre schimbările climatice din ultima perioadă ori despre cele ce ar putea urma, despre vara rece şi ploioasă pe care o traversăm şi despre modul în care sunt realizate prognozele meteo.

Ştiri pe aceeaşi temă

Norel Rimbu a urmat cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii AI Cuza din Iaşi, după care s-a specializat în domeniul Fizicii Atmosferei şi a Globului Terestru la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti. După absolvirea acestui curs de specilizare, echivalentul masterului de astăzi, în anul 1987, conform legislaţiei de atunci, a fost repartizat la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (INMH) din Bucureşti.
 
La INMH a lucrat o perioada de trei ani (1988-1991). O perioadă relativ lungă de timp, din 1992 până în 2015, a fost asistent şi apoi lector universitar la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii  Bucureşti. În această perioadă a ocupat, de asemenea, diferite poziţii temporare la instituţii internaţionale de cercetare din domeniu, cum ar fi Max Planck Institute for Meteorology (MPI), Hamburg, Germania, Bremen University (UB), Germania sau Laboratoire de Mereorilogie Dinamique (LMD), Paris, Franţa. În prezent, Rimbu ocupă o poziţie permanentă de cercetător ştiinţific (Senior Researcher) la Alfred Wegener Institute for Polar and Marine Research (AWI), Bremerhaven, Germania.  
 
„Adevărul” a discutat cu Norel Rimbu despre motivele care au dus la o vară neaşteptat de rece şi ploioasă în cea mai mare parte din teritoriul României, despre modul în care se realizează prognozele meteo şi despre schimbările climatice din ultima perioadă. 
 
Adevărul: Vara anului 2020 a fost rece şi ploioasă în cea mai mare parte a ţării, iar inundaţiile au provocat ravagii în multe localităţi. Care ar fi motivele pentru care avem o vară atât de capricioasă şi răcoroasă în comparaţie cu anii trecuţi?
 
Norel Rimbu: Este vorba de anomalia temperaturii aerului din această primăvară, care se vede pe această imagine (foto jos).
 
 
Pe timpul primăverii, polii au fost mai calzi decât de obicei, iar asta duce la o circulaţie mult mai sinuoasă (wave-like) a atmosferei şi avem parte de ceea ce vedem acum. Prin anomalie înţelegem temperatura medie din primăvara anului 2020, lunile martie, aprilie şi mai, minus media temperaturilor primăverilor din perioada anilor 1948 -2019. Dacă ne uităm pe imagine, observaţi că anomaliile de temperatură de la poli sunt pozitive. O astfel de structură, de obicei, se regăseşte şi în timpul verii şi poate fi cauza fenomenelor extreme de la latitudini joase.
 
Dar în perioada imediat următoare la ce am putea să ne aşteptăm?
 
Probabil, în perioada imediat următoare va creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor extreme. Încălzirea globală nu este uniformă. Se încălzesc mai repede polii decât latitudinile medii, fenomen numit Amplificare Arctică (Arctic Amplification). Rezultatul este un gradient de temperatură pol –ecuator mai slab ce are ca şi consecinţă o creştere a frecvenţei şi amplitudinii fenomenelor extreme, în special în timpul iernii.
 
De asemenea conţinutul ridicat de apă din atmosfera duce la fenomene convective mai puternice, deci precipitaţii extreme, şi exemplele pot continua. Modificări apar şi în dinamica modurilor climatice, cum ar fi ENSO, NAO or AMO , dar şi în compoziţia şi dinamica oceanelor. Toate aceste modificări determină anomalii ale vremii sau climei, nu neapărat uniforme, în acelaşi sens, la scară globală.
    

Încălzirea Terrei, „déjà vu“ în trecutul planetei

Mulţi oameni de ştiinţă insistă că Terra se confruntă cu o supraîncălzire, care va avea urmări grave. În schimb, alţi experţi susţin că Pământul s-a mai confruntat cu acest fenomen de-a lungul instoriei şi că nu ar trebui să ne facem griji. Care este opinia dumneavoastră în această problemă?

 
Creşterea accelerată a temperaturii medii globale din ultima perioadă este o realitate de necontestat. Cât o să dureze aceasta creştere, ce magnitudine o să aibă, şi care ar putea fi consecinţele, depinde în principal de deciziile politice care se iau astăzi. O să detaliez un pic mai târziu aceste aspect. Acum o să mă refer la trecut. Perioade mai calde sau mult mai calde decât în prezent au mai existat în istoria sistemului climatic terestru. Eocenul timpuriu (early Eocene) acum circa 500 milioane de ani, mijlocul Pliocenului (mid Pliocene) acum 3,3-3  milioane de ani, sau ultima perioadă interglaciară (Last Interglacial Period) acum 129.000-116.000 de ani, sunt doar câteva exemple. În aceste perioade, nivelul dioxidului de carbon (CO2) a fost de asemenea ridicat.
 
În Eocenul timpuriu şi mijlocul Pliocenului, de exemplu, concentraţia de CO2 a fost de aproximativ 1.400-1.800 ppm, respectiv respectiv 400-450 ppm. Concentraţia CO2 măsurată recent este în jur de 400 ppm, mult mai mare decât în perioada preindustrială când a fost undeva la 270-280 ppm. Deci creşterea în continuare a concentraţiei de CO2 din atmosfera terestră poate să ducă la un climat similar cu cel al unor perioade din trecut. Studierea climatului acestor periode, utilizând date proxy şi modele climatice, este deosebit de importantă pentru a avea o posibilă imagine a ceea ce ne aşteaptă, desigur, din punct de vedere climatic. La Alfred Wegener Institute utilizăm cele mai complexe modele climatice din lume pentru a simula climatul acestor perioade.
 
Se insistă foarte mult pe ideea că activitatea umană a provocat multe nenorociri şi că omul ar fi distrus Terra. Nu este prea mult, totuşi, ca toate aceste schimbări climatice să fie puse exclusiv pe seama omului?
 
E adevărat, există o multitudine de factori, alţii decât cei legaţi de activitatea umană, care determină variaţiile climei. De exemplu, vestul Europei este relativ cald din cauza cantităţii imense de căldură transportată de curenţii oceanici actuali de la tropice la latitudini mai mari. Datele proxy arată o scădere bruscă a temperaturii acum 8.200 ani în zona Atlanticului de Nord.  Această scădere a temperaturii a fost cauzată de o descărcare masivă de apă dulce în Atlanticul de Nord rezultată din topirea gheţii din America de Nord. Această deversare de apă dulce a dus la slăbirea circulaţiei oceanice care determină astăzi temperaturile relativ mari din vestul Europei. Slăbirea acestei circulaţii oceanice a dus la o răcire majoră şi modificări dramatice în circulaţia atmosferică. Se poate întâmpla acest lucru şi în cazul încălzirii globale, desigur din alte cauze, pe care nu le descriu acum.  Filmul artistic, „The Day After Tomorrow”, pe care vi-l recomand cu căldură, prezintă un astfel de scenariu. Variaţia activităţii solare poate fi o altă cauză. În periodele cu activitate solară redusă, cum ar fi Little Ice Age, se produc mult mai frecvent precipitaţii extreme şi inundaţii în Europa în timpul verii. Activitatea vulcanică poate determina variaţia temperaturii la scară mare, şi exemplele pot continua.
 

De ce prognozele nu sunt întotdeauna exacte

An de an, auzim la Meteo că vom avea cea mai caldă vară din ultimii ani, dacă nu cumva din ultima sută de ani. Sau că vom avea cea mai secetoasă vară. Ori că vom avea cea mai grea iarnă. De fapt, se pare că de cele mai multe ori aceste prognoze nu se dovedesc a fi reale. Întrebarea ar fi cum se stabilesc aceste prognoze meteo şi care sunt factorii de care se ţine cont?
 
Vedeţi la televizor, sau pe diferite siteuri, prognoze sezoniere, dar nimeni nu explică pe ce se bazează astfel de prognoze. O să încerc să explic de ce se întâmplă acest lucru. Prognozele pe termen mediu şi lung, adică cele cu perioada de anticipaţie mai mare de o lună, se realizează cu ajutorul unor modele numerice extreme de complexe. Informaţii legate de starea atmosferei, oceanelor, criosferei şi a tuturor subsitemelor sistemului climatic de la un moment dat sunt utilizate ca date de intrare (condiţii iniţiale) pentru astfel de modele. Se determină starea sistemului, pas cu pas, până se acoperă perioada de prognoză dorită.
 
Prognozele rezultate, care sunt de obicei sub formă de hărţi globale, sunt utilizate apoi de diferiţi beneficiari. De obicei la televiziuni se arată părţi din aceste hărţi în funcţie de regiunea geografică de interes. În acest caz nu se poate da o explicaţie fizică a prognozei, deoarece beneficiarii nu au acces la modelele matematice folosite şi probabil nici capacitatea de a le înţelege. Acesta este probabil motivul lipsei de explicaţie a modului în care se realizează aceste prognoze. Pot descrie doar ceea ce modelul prognozează.
 
Ciclonul Amphan devastând estul Indiei FOTO EPA-EFE
 
Detaliaţi, vă rog...
 
Modelele statististice, cele de care mă ocup şi eu, permit, în cele mai multe cazuri o explicaţie intuitivă a proceselor fizice care sunt responsabile de ceea ce se prognozează. De exemplu, dacă avem un eveniment El-Nino, în desfăşurare, putem uşor intui sau calcula evoluţia sa în următoarele sezoane. De exemplu, în timpul iernii, El-Nino este asociat cu o intensificare a circulaţiei ciclonice în zona Insulelor Aleutine, intensificare care duce la creşterea temperaturii în anumite zone din America de Nord. Un eveniment El Nino care se declanşează toamna va fi asociat cu temperaturi ridicate în America de Nord în iarna imediat următoare, deoarece evoluţia acestuia se desfăşoară de-a lungul mai multor sezoane consecutive.
 
Un alt exemplu, este legat tot de variaţia temperaturii suprafeţei mării (SST-sea surface temperature), un predictor des utilizat în prognozele sezoniere. Anomaliile de SST persistă de la un sezon la altul. De exemplu, o anomalie pozitivă de temperatură din zona Atlanticului tropical, din toamnă, o regăsim şi în timpul iernii următoare. Dar o anomalie pozitivă de SST în această regiune modifică circulaţia atmosferică din Atlanticul de Nord astfel încât circulaţiile de blocaj din timpul iernii sunt mai frecvente şi Europa înregistrează ierni extrem de reci. Exemplele pot continua. Acestea şi multe alte legături sunt incluse, sub formă de relaţii matematice, în modelele statistice de prognoză. Sigur că da, atât prognozele numerice, cu modele climatice, cât şi cele statistice nu sunt perfecte. Acestea se îmbunătăţesc continuu. În prezent prognozele sunt destul de performante pentru a aduce anumite beneficii economice celor care le utilizează (end-users). 
 
Şi totuşi, unde se greşeşte atunci când vremea nu numai că nu arată ca în prognoze, dar uneori este exact la polul opus?
 
Aşa cum am menţionat, prognozele sezoniere actuale sunt sufucient de precise pentru a aduce beneficii economice. Dacă, de exemplu, un beneficiar are un profit semnificativ mai mare într-un an când a utilizat informaţia furnizată de prognozele sezoniere faţă de un an în care nu a utilizat-o, desigur dacă alţi parametrii nu s-au schimbat, atunci prognozele sunt utile şi merită folosite. Am dat acest exemplu pentru a evidenţia faptul că evaluarea performanţei prognozelor trebuie făcută statistic cu indicatori de performanţă bine definiţi.
 
Cazuri singulare de nerealizare a prognozelor au fost şi vor fi în continuare. Cei care utilizează informaţia dată de prognozele sezoniere trebuie să ştie că există riscul, care poate fi calculat cu precizie, ca un anumit număr de prognoze să nu se realizeze şi să ia în considerare un astfel de risc.
Ca o recomandare, vă rog să comparaţi prognozele sezoniere efectuate în diferite centre de cercetare. Studind toate aceste prognoze veţi putea evalua mai bine şansele de realizare a prognozele prezentate pe diferite posture de televiziune.
 
În ce măsură credeţi că va semăna clima de acum cu cea de peste - să zicem - 50, 100 sau 300 de ani?
 
Evoluţia climei în următoarele decenii sau secole depinde nu numai de factorii naturali ci şi de deciziile care se vor lua relativ la dezvolarea societăţii noastre. Cu certitudine, temperatura medie globală va creşte în următoarele decenii, viteza de creştere depinzând în principal de modul în care activitatea umană va modifica compoziţia atmosferei şi a oceanelor, proprietăţile suprafeţei terestre, etc. Pe fondul acestei încălziri globale pot apărea, desigur, perioade cu temperaturi regionale extreme de scăzute, perioade de secetă prelungită sau vânturi puternice.
 
Din perspectivă paleoclimatică, modificările recente nu sunt dramatice. Este adevărat că pot deveni dramatice dacă anumiţi parametrii, modificaţi artificial de activiatea umană, nu vor fi ţinuţi în anumite limite. 
Norel Rimbu, cercetător la Alfred Wegener Institute
 
În general, va exista o creştere semnificativă a fenomenelor extreme. Modificările însă, cel puţin in următoarele decenii, după părerea mea, nu vor fi dramatice. Acţiunea umană, nu va fi, probabil, atât de importantă încât să se modifice structurile de bază ale circulaţiei atmosferice sau oceanice actuale. Desigur, acest lucru se va întâmpla dacă evenimente neprevăzute de origine naturală sau antropică, cum ar fi un război nuclear sau impactul Pămîntului cu un meteorit de mari dimensiuni, nu vor avea loc.
   
Citeşte şi
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările