A murit actriţa Silvia Ghelan, „Doamna Teatrului Naţional din Cluj”

A murit actriţa Silvia Ghelan, „Doamna Teatrului Naţional din Cluj”

Silvia Ghelan a jucat în mai multe filme. FOTO: Nicu Cherciu

Silvia Ghelan, „Doamna Teatrului Naţional din Cluj”, actriţa care a slujit teatrul mai bine de 50 de ani, s-a stins din viaţă. În 1999, UNITER i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

 
„SILVIA GHELAN, Doamna Teatrului Naţional din Cluj, actriţa care a slujit teatrul mai bine de 50 de ani, s-a stins. A fost una dintre cele mai elegante prezenţe din istoria teatrului românesc, un om de teatru minunat de care ne vom aduce aminte cu dor.
A fost pe scena Galei Premiilor UNITER în anul 1999 când i s-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, anunţă site-ul oficial al UNITER.
 
 

Cine a fost Silvia Ghelan 

 
Silvia Ghelan, actriţă de teatru şi film, s-a născut la data de 25.10.1924, la Cluj-Napoca. A urmat cursurile Conservatorului din Cluj-Napoca şi a jucat semnificative roluri dramatice, dar şi comice (precum Veta din comedia lui I.L. Caragiale, O noapte furtunoasă), pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, iar în 1985 şi pe scena Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. A avut şi câteva prestaţii în film, ca de exemplu, în pelicula Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu - 1980. Justin Ceuca a publicat o carte despre marea actriţă: Silvia Ghelan: eseu despre un actor - 1998. Actriţa a primit decoraţia Nihil Sine Deo în 2013, din partea Casei Regale, conform cinemagia.ro. 

Filme în care a jucat:
 
Întunericul alb (1982)

Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (1980) - jupâneasa Elisafta

Serata (1971)
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: