77 de milioane de euro pentru gestionarea inteligentă a deşeurilor din judeţul Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de gestionare inteligentă a deşeurilor, cel mai mare de acest tip din Transilvania de Nord va duce la închiderea gropii de gunoi de la Pata Rât, care ne-a făcut de râs în lume. Lucrările propriu-zise la proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj", pentru care UE a dat 48,46 de milioane de euro, vor începe în acest an, susţin autorităţile.

Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj" care va reglementa problema deşeurilor menajere în judeţ a fost semnat, sâmbătă, de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, în prezenţa premierului Emil Boc. Valoarea totală a proiectului este de 61,9 milioane de euro, fără TVA. Dintre aceştia Uniunea Europeană a alocat 48,46 de milioane de euro.

Proiectul prevede construirea unei fabrici de deşeuri menajere la 3,5 km distanţă de Cluj-Napoca şi aproape de actuala groapa de gunoi a oraşului, Pata Rât, care nu este conformă cu standardele europene şi care va fi închisă anul acesta. Se vor înfiinţa şi trei staţii de transfer şi sortare în oraşele Gherla şi Huedin, respectiv în comuna Mihai Viteazu. „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj" va rezolva şi problema celor şase depozite urbane de deşeuri menajere (Pata Rât din Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Câmpia Turzii, Huedin şi Turda) care nu sunt întocmai cu cerinţele UE şi vor fi închise tot anul acesta.

„Am început în urmă cu doi ani, practic, de la zero. Acum suntem într-un stadiu avansat de implementare. Prin acest proiect rezovăm problema deşeurilor din judeţul Cluj", a declarat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj. De această investiţie vor beneficia toţi locuitorii judeţului, adică 687.000 de persoane. Potrivit lui Tişe, proiectul trebuie finalizat pe parcursul a 52 de luni, adică 4 ani şi 4 luni, din momentul semnării contractului de finanţare. „Durata de funcţionare prevăzută pentru fabrică şi staţii este de 25 de ani", a adăugat Tişe.

Următorul pas: finalizarea licitaţiilor

Autorităţile locale sunt optimiste şi vor ca lucrările propriu-zise să înceapă din acest an. „Sunt termene pe care legea privind achiziţiile publice le are şi pe care trebuie să le respectăm. Din calculele noastre legate de termenele de licitaţie şi proceduri, sperăm să începem în acest an", afirmă purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, Victor Popa. El mai zice că doar eventualele contestaţii la licitaţiile rămase ar putea întârzia demararea lucrărilor propriu-zise.

Pentru ca acestea să se deruleze trebuie finalizate licitaţiile pentru toate serviciile pe care trebuie să le asigure proiectul. Momentan, au fost contractate lucrările pentru 3 din cele 12 obiective ale proiectului. „Au avut loc licitaţiile pentru asistenţa tehnică în implementarea proiectului, pentru supervizarea contractelor de lucrări aferente şi pentru construcţia Centru de Management Integrat al Deşeurilor Integrate (n. r. fabrica de gunoaie). O altă licitaţie în curs de contractare este cea pentru efectuarea lucrărilor la acel Centru", explică Victor Popa. În plus, urmează să fie anunţată pe SEAP licitaţia pentru închiderea celor şase gropi urbane neconforme cu standardele UE. Abia după contractarea acestora vor începe lucrările.

Proiectul împarte judeţul Cluj în patru zone care se vor ocupa de gestionarea deşeurilor. În comuna Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin se vor face staţii de transfer, iar în apropierea oraşului Cluj-Napoca se va construi acea „fabrică" de gunoaie. Aceasta va avea un depozit ecologic şi două staţii, una de sortare şi alta de tratare.

„Casă" pentru 256.900 de tone/an de gunoaie

De acest proiect, până la implementare, s-a ocupat Organismul Intermediar POS Mediu Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al acestuia, Nicu Rozenberg, spune că proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj", al cărui beneficiar este CJ Cluj, e cea mai mare investiţie pe deşeuri în Regiunea de Nord-Vest. „E unul dintre cele mai mari proiecte pe partea de deşeuri din regiune. Proiectul a început acum 2 ani şi au fost probleme legate de amplasarea depozitului ecologic", susţine Rozenberg.

Potrivit unui studiu de impact, realizat în cadrul proiectului şi postat pe site-ul CJ Cluj, se arată că  acea fabrică se va întinde pe 30 de hectare, va fi situat la 3,5 km de Cluj-Napoca şi 1,2 km de Pata Rât. Va avea o capacitate de 256.900 de tone pe an în condiţiile în care cantitatea anuală de deşeuri produsă de populaţia judeţului este de 343.314 tone pe an. Accesul la fabrică se va face din Drumul Judeţean 105 S.

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite