VIDEO Vreme de iarnă în Bărăgan. Cum se circulă pe A2 şi unde va viscoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte judeţe şi Capitala sunt sub cod galben de ninsori până luni, la ora 20:00, ca urmarea avertizării emise de meteorologi pentru sudul Munteniei şi pentru cea mai mare parte a Dobrogei.

În intervalul 30 noiembrie, ora 05:00 - 30 noiembrie, ora 20.00, sunt anunţate ninsori moderate cantitativ în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei.

Judeţele afectate sunt Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Tulcea, iar acestora li se adaugă Capitala. Treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, transmit meteorologii.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

  ”Precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor”, anunţă ANM.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţii de iarnă pe A2 Bucureşti - Constanţa şi pe A4 Ovidiu- Agigea.

Pe A2, între kilometrii 10 (loc. Glina, jud Ilfov) şi 130(loc Borcea, jud Călăraşi)), ninge iar pe alocuri s-a depus un strat subţire de zăpadă. Se acţionează şi se împrăştie material antiderapant. Între Feteşti şi Constanţa plouă iar carosabilul este ud, existând risc de acvaplanare.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă sporită, viteză redusă, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să se asigure temeinic la efectuarea manevrelor de schimbare a benzii de circulaţie.

De la primele ore ale dimineţii, Direcţia Naţională de Drumuri şi Poduri Constanţa patrulează cu 59 de autoutilaje pe drumurile naţionale din administrare, iar acolo unde este cazul, răspândesc material antiderapant, astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

La ora 5:00, carosabilul era umed în Judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Brăila, iar temperaturile variau între 1 – 3°C.

Vă mai recomandăm şi:

Ipocrizie în pandemie: cum a mimat Guvernul că taie din banii partidelor. Principalele forţe politice, beneficiare ale unor sume record

Ce se întâmplă acum la Peştera Sfântului Andrei. Interdicţii în loc de rugăciune

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite