Spărgătorii de locuinţe pândesc din umbră. "Nu-ţi scăpa casa din ochi", campanie de prevenire a furturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul, în acţiune Foto:Arhivă Adevărul
Hoţul, în acţiune Foto:Arhivă Adevărul

Ca să nu cadă victime propriei neglijenţe, poliţiştii îi instruiesc pe călărăşeni cum să se ferească de spărgători. Campania „Nu-ţi scăpa casa din ochi”, demarată la nivel naţional, în perioada mai-iulie 2013, urmăreşte informarea cetăţenilor asupra prevenirii furturilor din locuinţe.

La Călăraşi, oamenii legii vor distribui pliante, broşuri, vor monta afişe în zonele aglomerate şi se vor întâlni cu cetăţenii pentru a le explica în ce mod se pot feri de astfel de situaţii. Furturile din locuinţe au ajuns cea mai uşoară metodă de a face bani. La spargerile care au loc de multe ori chiar în toiul zilei participă şi minori, bunurile care-i tentează pe hoţi fiind bijuteriile şi banii.

Bine organizaţi

La Călăraşi, hoţii nu acţionează haotic. Sunt bine organizaţi şi ştiu când să de atacul. Anchetatorii spun însă că nu se merge la pont. „De obicei, cei care dau spargerea urmăresc aproximativ trei zile programul zilnic al proprietarilor, după care sparg locuinţa sau apartamentul. Cele mai vulnerabile sunt parterele blocurilor, acolo unde cetăţenii nu şi-au montat gratii, adică un minimum de măsuri de precauţie“, spun poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale.
Noaptea este momentul prielnic pentru comiterea infracţiunii, însă au fost cazuri când spărgătorii nu au ezitat să atace nici ziua. În aceste cazuri se cunoaşte cu siguranţă faptul că proprietarii sunt plecaţi la serviciu sau chiar în străinătate.

Mănuşile, accesoriu indispensabil

„Nu putem să spunem că am avut în lucru situaţii ieşite din comun, dar ştim cu siguranţă când nu avem de-a face cu nişte începători. Folosesc mănuşi şi sunt foarte atenţi pentru a nu lăsa niciun fel de urme la locul faptei. Aceste lucruri ne îngreunează munca, însă n-o face imposibilă“, au precizat anchetatorii. Pentru a pătrunde cu discreţie în casele celor care le cad victim, spărgătorii se dotează cu unelte pentru „doborârea“ oricăror obstacole: levier, cheie franceză sau mops şi şurubelniţă.



 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite