Prognoza meteo: Vremea o ia razna. Avertismentul meteorologilor, la ce trebuie să ne aşteptăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În august scăpăm de caniculă, dar furtunile violente pun stăpânire pe România FOTO Shutterstock
În august scăpăm de caniculă, dar furtunile violente pun stăpânire pe România FOTO Shutterstock

Vremea a luat-o razna, iar meteorologii avertizează că astfel de treceri dintr-o extremă în alta pot apărea destul de des. Vestea bună este că în luna august scăpăm de căldura sufocantă, dar lovesc furtunile violente.

Expertul climatolog Roxana Bojariu a vorbit la DIGI 24 despre schimbările bruşte de vreme şi a anunţat că luna august nu va mai avea valuri de căldură atât de puternice ca cel de acum. Specialiştii nu exclud nici apariţia unor schimbări neaşteptate.

"După furtuni, chiar dacă mai cresc temperaturile, aşa cum arată lucrurile acum se pare că nu vom mai avea un val de căldură foarte puternic. Dar lucrurile se pot schimba foarte rapid, e bine să urmărim toate actualizările, chiar dacă, aşa cum arată acum informaţiile, luna august pare să fie destul de liniştită din punct de vedere al temperaturilor foarte ridicate. Dar, încă o dată, estimările prognostice cu anticipaţie mai mare nu sunt tot atât de precise ca prognozele de zi cu zi. Pe de altă parte, ele indică ce se întâmplă faţă de o referinţă medie, nu pot să prognozeze fenomenele extreme", a arătat, la DIGI 24, expertul climatolog. 

Sâmbătă, 7 august, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi călduroasă în vestul şi sudul ţării, iar în rest se va menţine normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când pe arii restrânse în zona montană şi în sud-estul teritoriului se vor semnala ploi de scurtă durată.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar valorile termice diurne vor creşte uşor faţă de intervalul precedent. Astfel, temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade. Vântul va sufla slab până la moderat.

Duminică, 8 august, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi sud-vestice va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări seara şi noaptea în vestul teritoriului unde va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 36 de grade, iar cele minime între 7…8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24…25 de grade în Dealurile de Vest. La sfârşitul nopţii, în special în zonele depresionare, izolat se va forma ceaţă. 

Conform ANM, în Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi în creştere uşoară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade, mai coborâtă în zona periurbană.

    

Vă mai recomandăm şi:

 

Păţania unui şofer pe „Drumul morţii”: Să mergi legal înseamnă să o cauţi cu lumânarea, am rămas şocat

 

După apariţia unor imagini potrivit cărora Clotilde Armand ar fi intrat în camera cu voturile în seara alegerilor, Ciolacu îi cere demisia, iar Armand acuză un „fake news”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite