Prognoza meteo: Unde se întoarce iarna. Ce zone vor fi lovite de ninsori, cât de frig se face şi unde se anunţă ploi abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme de iarnă la mijlocul lunii martie FOTO Adevărul
Vreme de iarnă la mijlocul lunii martie FOTO Adevărul

Un episod de iarnă severă loveşte România la mijlocul lunii martie. Vremea continuă să se răcească, la munte sunt anunţate ninsori, ia în restul teritoriului, ploi şi lapoviţe. Vântul nervos va face ravagii în toate zonele.

Marţi, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate pe parcursul zilei în sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane aferente. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales ninsori la munte şi predominant ploi în zonele joase de relief, pe arii extinse în sud şi sud-est, local în centru şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului la munte, în special la altitudini mari, iar local şi temporar şi în est, sud-est şi nord-vest. Valorile temperaturii aerului vor continua să scadă faţă de zilele precedente, astfel încât maximele se vor încadra între 4 grade în depresiuni şi 12 grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade. 

Şi în Capitală, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în cursul zilei, când temporar se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla moderat. Valorile temperaturii aerului vor continua să scadă faţă de zilele precedente, astfel încât maxima va fi de 7...8 grade, iar minima se va situa în jurul a 1 grad.

Pentru miercuri, anunţă meteorologii, valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale pentru această dată, cu maxime ce se vor încadra între 5 şi 12 grade şi minime între -7 şi 4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane.  În Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi 11 grade, iar minim va fi de -1...1 grad, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Joi, vremea va fi normală termic, cu maxime cuprinse între 6 şi 11 grade. Cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi seara şi noaptea vor fi precipitaţii locale mai ales în jumătatea de sud a ţării - ploi în zonele joase, iar la munte lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -2 şi 5 grade, mai coborâte în zonele depresionare. 

În capitală, cerul va avea înnorări mai ales seara şi noaptea când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10...12 grade, iar cea minimă de 2...4 grade. 

Sfârşitul de săptămână aduce o uşoară încîlzire, în cea mai mare parte a ţării. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai crescută la început în sud, iar apoi în vest şi nord-vest.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite