Prognoza meteo: Iarna se întoarce în forţă. Un val de aer polar pune stăpânire pe România, unde se anunţă ninsori şi îngheţ

Prognoza meteo: Iarna se întoarce în forţă. Un val de aer polar pune stăpânire pe România, unde se anunţă ninsori şi îngheţ

Iarna loveşte în luna martie FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Iarna se întoarce în forţă în toată ţara, după zilele frumoase de vară când în sudul ţării s-au atins şi 25 de grade. De marţi, un val de aer polar pune stăpânire pe România, iar vremea intră într-un proces de răcire, temperaturile urmând să fie cu peste 10 grade mai scăzute decât în ziua precedentă. Spre exemplus, dacă luni la Bucureşti s-au înregistrat 24 de grade, maxima, de marţi nu vor fi mai mult de 12 grade.

 
Conform Administraţiei Naţionale de meteorologie(ANM), marţi, vremea se va răci, chiar accentuat în jumătatea de sud a teritoriului, astfel valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale. Vor fi înnorări mai persistente în regiunile sudice, estice şi parţial în cele centrale, unde temporar va ploua slab. Ploile vor fi mai frecvente şi pe arii relativ extinse ziua, în timp ce noaptea se vor restrânge. La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar spre sfârşitul intervalului, în Maramureş, nordul Moldovei şi în Transilvania trecător pot fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, iar la cote mai reduse local şi în restul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade. Spre sfârşitul nopţii, pe arii restrânse îndeosebi în regiunile intracarpatice, se va produce brumă.
 
Şi la Bucureşti, marţi, vremea se va răci accentuat, astfel temperatura maximă va fi de 10...12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua slab, iar vântul va prezenta unele intensificări.
 
Si miercuri vom avea parte de frig. Vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată, spun meteorologii. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când pe arii restrânse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie în regiunile sudice şi trecător mixte în extremitatea de nord-est. În zona de munte, izolat se vor semnala ninsori slabe. Local şi temporar vântul va continua să prezinte intensificări, viteze mai mari urmând a se înregistra pe crestele montane şi în estul teritoriului.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea local se va produce brumă.
 
La Bucureşti, miercuri, vremea va fi relativ rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de -1...1 grad. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de brumă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: