Irina, fata rănită în incendiul din Clubul Colectiv, are arsuri pe 30% din suprafaţa corpului. Ea se află tot în stare critică

Irina, fata rănită în incendiul din Clubul Colectiv, are arsuri pe 30% din
 suprafaţa corpului. Ea se află tot în stare critică

Sute de victime după incendiul din Club Colectiv Foto:MIhai Caliu/Click

Pentru familia Popa din Călăraşi, oameni respectabili, cu credinţă în Dumnezeu, de vineri seara, de la tragedia din club Colectiv din Bucureşţi, rugăciunile nu mai contenesc. Doar speranţa că fiica lor va învinge moartea le mai dă putere să reziste.

Ştiri pe aceeaşi temă



Din păcate, veştile despre starea Irinei, studenta îndrăgostită de muzica rock, nu s-au schimbat. Tânăra nu şi-a revenit, se află în continuare în stare foarte gravă, cu arsuri pe 30% din suprafaţa corpului la Terapie Intensivă, la Spitalul de Urgenţă Floresca, spun apropiaţi ai familiei. Irina a avut neşansa, la fel ca alte sute de tineri, să se afle vineri seară în club Colectiv, unde un incendiu devastator, conform ultimului bilanţ al autorităţilor, a ucis 31 de oameni şi a rănit alţi 146.

"Suntem copleşiţi!"

Familia a adresat mulţumiri tuturor celor care au transmis mesaje de încurajare şi care şi-au exprimat intenţia de a o ajuta pe Irina, după ce ieri rugase pe toată lumea să-i lase să-şi trăiască durerea în linişte :

“Suntem copleşiţi de mesajele pozitive, de încurajare, pe care Irina, şi alături de ea, şi noi, familia, le-am primit în aceste ultime zile. Mulţumim tuturor şi fiecăruia în parte pentru susţinerea morală! De asemenea, mulţumim tuturor celor care şi-au exprimat disponibilitatea de a o ajuta pe Irina în perioada grea care urmează!
Ieri, Irina a trecut prin cel mai greu moment de la internarea în Spitalul de Urgenţă Floreasca. Însă rugăciunile noastre, ale tuturor, alături de priceperea şi dăruirea medicilor care o îngrijesc, au ajutat-o să treacă cu bine acest hop.
În acest moment, Irina este în aceeaşi situaţie critică, dar staţionară, din care sperăm să iasă cât mai repede cu bine”, a scris pe pagina de socializare, Ionuţ Popa, fratele fetei care luptă să trăiască.

Victimele incendiului din Club Colectiv

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată că 31 de persoane au murit şi alte 146 de persoane sunt internate la acest moment la spitalele din Capitală.
Printre supravieţuitorii incendiului puternic izbucnit vineri seara în Clubul Colectiv din Bucureşti s-a numărat şi arădeanul Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye To Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“. Tânărul a fost internat în stare gravă la spitalul Elias.

Vlad Ţelea, chitaristul trupei Goodbye to Gravity nu a reuşit să scape cu viaţă din carnagiul care a avut loc în clubul unde susţinea un concert. După ce a fost resuscitat de echipele de medici care au ajuns la faţa locului, iar apoi transportat la spital, Vlad Ţelea s-a stins din viaţă.
Şi chitaristul Mihai Alexandru se numără printre cei decedaţi în incendiul grav produs vineri seară în clubul Colectiv, unde acesta şi colegii săi de trupă aveau programat un concert pentru a-şi promova cel mai recent album, "Mantras of War".
 

Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările