Ce lucrări sunt în derulare în oraşul de pe malul Borcei

Ce lucrări sunt în derulare în oraşul de pe malul Borcei

Se lucrează în mai multe cartiere din oraş FOTO Facebook/PMC

Călăraşiul s-a transformat pe perioada verii într-un imens şantier. Lucrările sunt în grafic, iar ritmul echipelor este bun, apreciază conducerea Primăriei Municipiului.

 
Primăria Călăraşi a anunţat că în această perioadă se lucrează la modernizarea străzilor Griviţa şi bd. Nicolae Titulescu, reabilitarea străzii Ştirbei Vodă şi modernizarea lotului 1 de străzi din cartierul Mircea Vodă (Grădiştea, Dumbravei, Crângului, Mihai Viteazul, Năvodari).
 
De asemenea, se continuă lucrările la construcţia bazinului didactic de înot, la restaurarea clădirii Poşta Veche şi la finalizarea Grădiniţei cu 8 grupe. Totodată, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de înfiinţare a canalizării pluviale pe strada Locomotivei.
 
În paralel, sunt în desfăşurare, în etape avansate, achiziţiile publice şi pentru alte lucrări de investiţii, cum ar fi: construcţia Pieţei Centrale, înfiinţare reţea de canalizare menajeră şi pluvială a cartierului Măgureni, reabilitarea Halei de legume şi fructe Piaţa Big, reabilitarea reţelei de apă şi înfiinţarea canalizării pluviale pe strada Pescăruşi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: