Avertizare meteo: Se strică vremea în toată ţara. Ce fenomene sunt aşteptate

Avertizare meteo: Se strică vremea în toată ţara. Ce fenomene sunt aşteptate

Vreme rea în toată ţara, începând de joi dimineaţă FOTO Adevărul

O avertizare meteo de instabilitate atmosferică la nivelul întregii ţări va intra în vigoare joi dimineaţă, la ora 10.00. Vremea rea va cuprinde toate regiunile până vineri dimineaţă.

 
”Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică, îndeosebi în centrul şi sudul ţării, precum şi la munte, unde vor fi intensificări ale vântului, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp”, au transmis meteorologii.
 
În Bucureşti, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va persista în cursul zilei de miercuri, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi mai mult senin, ziua şi variabil, noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
 
Joi, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată după-amiaza şi noaptea. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torential, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 16....18 grade.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: