A dat foc magaziei în timp ce suda. Incendiu la Olteniţa de la o scânteie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O secundă de neglijenţă i-a adus un mare necaz. Un bărbat din Olteniţa a dat foc magaziei din gospodărie, în timp ce lucra cu aparatul de sudură. Pompierii au intervenit rapid şi au stins flăcările, însă acoperişul încăperii şi mai multe obiecte de mobilier au ars în întregime.

Incendiul a izbucnit pe 14 mai, la ora 17.15, pe strada Alexandru Ghica, la o magazie aparţinând lui Temistocle P. Bărbatul le-a povestit pompierilor că totul în jurul său s-a aprins în timp ce suda. Din primele verificări, se pare că incendiul s-a produs din cauza unei scântei electrice produse în timp ce proprietarul efectua lucrări de sudură în apropierea unor elemente combustibile. Un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită(Iveco Magirus), acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră şi 15 minute. În incendiu au ars acoperişul din lemn al magaziei pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi şi elemente de mobilier care se aflau în respectiva anexă, înregistrându-se pagube materiale în valoare de 3.600 de lei. Pompierii au reuşit să salveze bunuri materiale  în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite