VIDEO Un fost comandant al Poliţiei, devenit detectiv particular, va candida la primăria Buzăului din partea PMP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorel Onaca, secretarul general al Partidului Mişcarea Populară, a avut sarcina, miercuri, să prezinte oficial candidatul organizaţiei municipale PMP pentru fotoliul de primar al Buzăului. Este vorba despre Ion Marin, fost comandant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, reprofilat după pensionare în detectiv particular.

Este cea mai bună alegere, spun reprezentanţii partidului girat de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. 

”Am acceptat propunerea făcută de organizaţia PMP pentru că mă regăsesc în programul acestei formaţiuni politice iar ideea de a candida a fost lansată de mai mult timp de către cercul meu de prieteni. Am analizat şi am pus în balanţă argumentele pro şi contra şi am zis că merită să mă înham la acest drum pentru că sunt multe lucruri care trebuie făcute în acest oraş”, a declarat Ion Marin, candidatul PMP la Primăria municipiului Buzău.

Acesta a promis că va stabili un program de întâlnire cu publicul, la sediul partidului, pentru a pune la punct împreună o strategie de dezvoltare a urbei.

Ion Marin are 53 de ani, s-a născut în judeţul Argeş, este căsătorit şi are un copil. A absolvit Academia de Poliţie în anul 1986 şi este licenţiat al Facultăţii de Drept din anul 2000. A lucrat până în 1990 la Bucureşti, după care a venit la Buzău unde a activat ca poliţist în diferite structuri ale IPJ.

Ion Marin a fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău între anii 2009 şi 2012. A fost destituit de la conducerea IPJ chiar cu o zi înainte de alegerile locale din 2012, în locul său fiind numit ca interimar un ofiţer din IGPR. Surse din inspectorat spuneau atunci că motivul schimbării ar fi fost numărul mare al incidentelor electorale ”scăpate de sub control”. Mai precis, comisarului şef Ion Marin i se reproşa numărul mare de incidente electorale şi reclamaţii venite din partea partidelor politice. 

În acelaşi an, Ion Marin s-a pensionat din poliţie şi a ales să se dedice unei afaceri ce are legătură foarte strânsă cu pregătirea sa în munca de investigaţii. Astfel, acesta a înfiinţat prima firmă din Buzău dedicată exclusiv filajului şi supravegherii.

CITEŞTE ŞI

Un detectiv particular dezvăluie cum să-ţi spionezi legal soţia, soţul, copiii sau şeful. Cât te costă toată afacerea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite