VIDEO Crimă ca-n filmele de groază. Un tânâr şi-a ucis tatăl despicându-i capul în două cu drujba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 21 de ani, din Topliceni - judeţul Buzău, aproape că şi-a decapitat tatăl cu o drujbă, iar bătrânul s-a stins în numai câteva minute în chinuri groaznice. Rudele nu îşi pot explica gestul tânărului, mai ales că îl ştiau ca pe un băiat muncitor şi liniştit. Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut de poliţişti.

Rică Ioaniţescu, mezinul familiei, fusese toată ziua plecat la lucru în sat. Seara târziu, s-a oprit în cârciuma din sat iar tatăl său a venit după el. Au continuat să bea împreună iar la întoarcere, beţia le-a luat minţile. Rică i-a reproşat tatălui că l-a făcut de râs căutându-l în bar, cearta a degenerat extrem de repede iar rudele nici nu şi-au dat seama când băiatul a pus mâna pe drujba pe care o aveau în şopron, a pornit-o şi s-a repezit direct la cel care i-a dat viaţă.

Bărbatul de 59 de ani a ridicat mâinile să se apere, dar nu a reuşit să se ferească sau să oprească lovitura. Cu capul despicat în două, cu gâtul aproape secţionat, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Totul s-a întâmplat atât de repede încât nimeni nu a avut cum să-l oprească pe tânăr.

Drujba cu care Rică i-a desăpicat capul tatălui său

image

Criminalul, acuzat de victimă că are relaţii sexuale cu mama

Localnicii din Topliceni îi ştiau pe Nicolae Ioaniţescu şi pe cei trei fii ai săi ca oameni muncitori şi de nădejde. Banii trimişi din Italia de fiul cel mare şi ceea ce scoteau din munca cu ziua prin sat le erau de ajuns să trăiască decent. Nimic nu părea să prevestească tragedia pentru consăteni, dincolo de gard. Însă, în interior, certurile şi scandalurile erau aproape o obişnuinţă.

Victima îşi acuza la beţie foarte des fiul că întreţine relaţii sexuale chiar cu maică-sa. "Se certau tot timpul şi îi reproşa băiatului că trăieşte cu mine. Acum nu ştiu ce s-a întâmplat", spune Aurica Ioaniţescu, soţia victimei şi mama criminalului. "Nu l-a mai ameninţat niciodată până acum", a completat Valentin, unul dintre cei trei băieţi ai familiei Ioaniţescu.

Aurica Ioaniţescu (mijloc), mama criminalului şi soţia celui ucis

image

Ucigaşul de tată era cel mai harnic din familie

Localnicii au rămas miraţi când au auzit de cumplita crimă. "Rică e un băiat muncitor şi îl luam mereu cu mine la muncă. E cel mai harnic dintre fraţi şi nu îmi vine să cred că s-a întâmplat asemenea nenorocire", declară Ion Macovei, vărul bărbatului ucis cu drujba de fiul său.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti. "Pe fondul consumului de alcool, băiatul şi-a tăiat tatăl cu drujba. El va fi cercetat pentru omor", a spus comisarul Nicolae Zaharia, de la IPJ Buzău.

Rică Ioaniţescu riscă să petreacă după gratii următorii 25 de ani. El va fi supus şi unei expertize psihiatrice pentru ca medicii să-şi dea seama ce anume a declanşat în mintea tânărului atacul cu drujba asupra tatălui.

Bistriţa: Violată de mai multe ori de vecinul său cu 34 de ani mai tânăr

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite