Unde se afla Athosul din Munţii Buzăului. Înţesat cândva de schituri şi mănăstiri, acestea au dispărut de pe faţa pământului

Fascinat de Athosul din Munţii Buzăului, marele arheolog român Alexandru Odobescu a distribuit cu peste un secol în urmă chestionare printre învăţaţii comunei Colţi, patria chihlimbarului, pentru a săpa mai adânc în trecutul acestui loc. Aşa a aflat că zona a fost înţesată cândva de mănăstiri şi schituri ortodoxe, dar şi peşteri în care sătenii şi monahii se ascundeau de tătari.

Comuna Colţi este cunoscută pentru chihlimbarul care se găseşte aici, expus acum într-un muzeu unic, şi biserica din satul Aluniş, care funcţionează de peste 700 de ani, fiind una dintre puţinele locaşuri din România săpate în piatră, în care încă se mai slujeste. 

Face parte din ansamblul cunoscut ca Aşezările rupestre din Munţii Buzăului, cu aproximativ 30 de obiective.

Fascinat de zona foarte bogată în vestigii, istorie şi legende, marele arheolog Alexandru Odobescu, autor al tratatului ”Istoria arheologiei” şi al monografiei “Tezaurul de la Pietroasa”, a venit în zona Colţi în anii 1870 – 1871, pentru a culege informaţii despre biserica săpată în stâncă şi împrejurimi. 

În demersul său ştiinţific, Odobescu le-a distribuit chestionare unor învăţători din Colţi şi comunele apropiate prin care istoricul voia să identifice date şi vestigii noi.

La Colţi, un astfel de chestionar a ajuns la învăţătorul Gheorghe Filipescu, care i-a răspuns istoricului, fost ministru al monumentelor, în două rânduri, pe 15 martie 1871 şi pe 22 iunie 1874.

”De la acest învăţător Odobescu a aflat că la Colţi a fost cu multe sute de ani în urmă un centru monahal foarte mare, o aglomerare de schituri şi mănăstiri, care au dispărut de pa faţa pământului. I-au fost indicate şi câteva peşteri în care sătenii şi călugării se ascundeau din calea năvălitorilor. Una poate fi vizitată şi azi”, ne-a declarat Ciprian Chiriac, ghid al comunei Colţi.

În răspunsul la chestionarul de cercetare istorică, învăţătorul i-a descris lui Odobescu biserica săpată în stâncă şi povestea despre întemeietorii ei, ”Vladu şi Simionu”.

Biserica Aluniş a fost săpată într-un masiv stâncos de către doi ciobani, Vlad şi Simion, pe la anii 1274, 1275. Lăcaşul a fost atestat documentar la anul 1351 şi a fost schit de călugari pâna în 1871, când a devenit biserica satului Aluniş. Aceasta a avut şi are hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul".

În continuarea documentului adresat profesorului de arheologie Alexandru Odobescu, învăţătorul Gheorghe Filipescu i-a mai oferit informaţii despre foste comunităţi monahale care au rezistat în arealul de la Colţi multe sute de ani dar dispărute la momentul întocmirii chestionarului. 

”În fostul sat Călugăriţele mai sunt şi acum câteva case în picioare. Acesta a fost ridicat peste un schit de maici şi de aceea satul s-a numit Călugăriţele. Pe la 1930 avea la 240 de persoane. Undeva pe la 1600 apare ca schit acel loc”, spune Ciprian Chiriac. 

Învăţătorul întocmeşte răspunsul către Odobescu din mai multe pasaje:

• Tot pe teritoriul acestei comune, pe loc de maidan, a fost schit de călugăriţe pe care loc se găsesc acum case iar de atunci şi până acum şi-a luat denumirea de satul Călugăriţele. 

• Pe un loc oarecare, tot pe cuprinsul acestei comune, a fost cândva schit de călugări care până mai încoace spune că s-a cunoscut colţ de biserică, care de atunci şi până acum şi-a luat denumirea de Siduri. 

• Într-o păşune înconjurată de pădure, tot pe cuprinsul acestei comune, pe o padină de loc ce astăzi se găseşte împodobită cu pomi fructiferi diferiţi, cam de trei pogoane, se spune din bătrâni că pe vremuri a fost aşezământul unui schit care padină înaltă, de atunci şi până acum, a luat denumirea de Chilii. 

• Tot pe cuprinsul acestei comune, la capul satului dinspre miazănoapte, în vechile vremuri a fost biserică şi acum din mulţimea timpului trecut nu se mai cunoaşte nici ruinele deosebit de locul ce este cunoscut. 

• Tot în cuprinsul acestui sat există un munte foarte înalt în care în timp luminos se vede oraşul Buzău, capitala acestui judeţ, ce este în depărtare la trei poşte precum şi toţi ceilalţi munţi ai României muntene în care se spune că pe vechile vremuri a fost locuit de tătari şi odată de către nemţi. Astăzi se văd gropile în care corturile lor de locuinţă au fost săpate. Şi în vârful lui există trei pietre mari în formă de clăi scrise cu nişte slove în care nu am putut înţelege ce zice şi că într-una din ele este o gropniţă în care se aude că oarecine, nu se ştie, ciocănind cu un topor, fără să cunoască ceva, a spart piatra şi au început să curgă bani. Ca renume de atunci şi până acum şi-a luat această moviliţă de piatră şi pământ numirea de Spoiu (astăzi Zboiu n.r.).

• Tot în cuprinsul acestei comune în nenumărate şi mulţime locuri se găsesc gropi între care, mai din vechime, s-a scos chihlimbar în diferite culori care şi acum prin rare locuri se găseşte în cantitate mai puţină.

• Spre miazănoapte de aceeaşi comună ca la o oră mergând în sus pe Valea Colţilor, de-a dreapta văii, sub muntele Spoiului, este un munte numit Vârful lui Dagomir în care este o peşteră care nu pare a fi făcută de mâna unui om dar în care s-au găsit ... oase de oameni. Acolo, românii, de frica tătarului, cred că s-au ascuns. Locuită de oameni pitiţi de frica tătarilor când găsindu-i acolo le-a cruţat viaţa. În fundul ei există o afumătură neştearsă încă de atunci şi după puţină săpătură am găsit nişte oase prin pământ constatate ca de om.

”I se spune Gaura Tătarilor şi a luat acest nume fiindcă locuitorii din satele învecinate se ascundau de frica năvălitorilor tătari. În această peşteră am intrat şi eu şi am găsit nişte cioburi de ceramică. Se poate intra în partea superioară pentru că pe cea inferioară s-a prăbuşit intrarea. În partea superioară cam 20 de metri poţi pătrunde”, spune Ciprian Chiriac, ghid turistic (foto jos).

Din datele oferite de învăţătorul Gheorghe Filipescu rezultă că în zona Colţi a existat o aglomerare de comunităţi monahale, un complex din care nu a rezistat decât biserica de la Aluniş, săpată în stâncă.

”Au fost cândva mănăstirea din satul Călugăriţele, schitul de călugări de la Siduri, schit la Chilii, a mai fost o biserică în partea de nord a satului Colţii de Sud. Se ştie că în comuna vecină, la Bozioru, a existat cândva schitul Sfântul Gheorghe. Sunt indicii că aici a fost un centru religios important, credincioşii fiind atraşi probabil de focarul de chilii rupestre. Activitatea monahală s-a creat în jurul schiturilor rupestre, care au vechime de aproape două milenii”, susţine Ciprian Chiriac.

Munţii Buzăului ascund aproximativ 30 de aşezari rupeste care au stârnit interesul arheologilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cele mai multe chilii săpate în stâncă au fost identificate în arealul Bozioru - Brăeşti - Colţi. 

Ele au servit atât ca spaţii de locuit, cât şi ca locuri de cult. Pe pereţii lor se pot vedea inscripţii în chirilică, scrijelite de călugării creştini persecutaţi şi nevoiţi să aleagă sihăstria.