Timpul s-a oprit pentru cel mai bătrân ceasornicar român. Nicu Ispas a început să lucreze din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
0
S-a stins din viaţă, la vârsta de 95 de ani, renumitul ceasornicar buzoian Nicu Ispas, cunoscut în urbe şi nu numai pentru lunga sa activitate, desfăşurată de-a lungul a peste 70 de ani. Născut pe data 19 decembrie 1921, la Buzău, Nicu Ispas avea doi copii şi era de mai mulţi ani văduv.
Meşterul buzoian povestea în urmă cu puţin timp pentru Adevărul că şi-a început cariera după ce un unchi de-al său i-a intuit abilităţile de fin tehnician în timp ce se perinda printr-un atelier de ceasornicărie din Mizil.
Deşi tatăl său şi-ar fi dorit să-i calce pe urme şi să se dedice unei cariere de cizmar, Nicu Ispas spunea că a apucat pe drumul său fără să-i pese de consecinţe.
„După ce am terminat şcoala în anul 1934 mi-am dorit să devin aviator dar nu am reuşit pentru că nu erau decât două locuri. Apoi tata a vrut să mă facă dascăl de biserică dar nu mi-a plăcut. Până la urmă am fugit de-acasă pe jos la unchiul meu de la Mizil ca să mă fac ceasornicar. În trei ani am învăţat cât alţii în şapte pentru că mi-a plăcut această meserie”, spunea Nicu Ispas.
După ce a reuşit cu brio să treacă examenul de ucenicie, Nicu Ispas a revenit la Buzău înarmat cu o diplomă şi cu mult talent în arta depanării ceasurilor. Într-o meserie care în anii ‘40 era monopolizată de către evrei, Nicu Ispas s-a impus rapid pe piaţa depanatorilor din Buzău.
„În oraş mai erau câteva ateliere ce erau monopolizate de evrei. M-am angajat iniţial pe trei mii de lei la singurul român care avea deschis un atelier de depanat ceasuri, o sumă mare la vremea aceea. Eram mic şi foarte sârguincios şi în scurt timp am căpătat respectul tuturor meseriaşilor din breaslă. Aşa am ajuns să muncesc suplimentar şi după un an chiar să-mi deschid un atelier”, a povestit Nicu Ispas.
Meseriaş la ruşi
În toamna anului 1942 tânărul pe atunci Nicu Ispas pleca pe front. La câteva luni, ghinionul a făcut ca buzoianul să cadă într-un lung prizonierat din care a revenit după sfârşitul războiului. Calvarul său a început pe 9 decembrie 1942 când a fost transferat ca prizonier la Madovska, un lagăr amplasat într-o pădure.
Nicu Ispas a povestit că în cei aproape 4 ani cât a colindat prin lagărele ruseşti meseria i-a fost de mare ajutor. „Prima dată am fost solicitat de ruşi să repar un aparat de fotografiat şi aşa am ajuns remarcat. Apoi am ajuns într-un lagăr mare din Siberia unde am fost solicitat să repar ceasuri capturate de la prizonieri. Am avut mult de căştigat pentru că ruşii mi-au apreciat talentul de meseriaş. Aveam mâncare la discreţie şi un regim special faţă de ceilalţi prizonieri”, îşi amintea meseriaşul buzoian.
Nicu Ispas se considera un om norocos pentru că a câştigat mulţi bani din profesia sa, devenise foarte cunoscut în oraş, revenise sănătos din lagăr şi a scăpat nevătămăat după ce o bombă a explodat lângă el.
Se încarcă comentariile...
