Sinucidere groaznică. Patronul unei balastiere din judeţul Buzău şi-a lipit corpul de un transformator electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un buzoian, patron de balastieră, a ales să moară într-un mod cumplit. A sfârşit carbonizat după ce s-a aruncat în câmpul electromagnetic al unui punct de transformare. Bărbatul a lăsat un bilet de adio prin care cerea iertare de la familie şi prieteni pentru gestul pe care avea să-l facă.

Anchetatorii înceacă să reconstituie ultimele clipe din viaţa bărbatului şi să afle ce l-a împins la sinucidere.

Ionel Tănase avea 59 de ani şi deţinea împreună cu alte rude o balastieră la marginea satului Poşta, din comuna buzoiană Cilibia. 

Aseară, câţiva trecători i-au văzut maşina lângă transformatoarele de curent electric din apropierea balastierei. Când s-au apropiat, au observat trupul bărbatului căzut în incinta punctului de transformare şi au sunat la 112. 

Medicii l-au găsit deja carbonizat, iar oamenii legii au găsit în maşina bărbatului o scrisoare de adio.

Se pare că afacerile bărbatului nu mergeau prea bine, iar acest lucru l-a supărat peste masură. ”I-a găsit un bilet în care scria că că cere scuze de la familie şi prieteni, că nu mai suporta stresul. Cică nu prea se mai înţelegea cu cumnatul său pe afacere, cu care avea balastiera, dar mai mult nu ştiu. Era un om bun, care ne ajuta când aveam nevoie”, a spus un martor.

Ionel Tănase era căsătorit şi avea un fiu, în vârstă de 24 de ani. Poliţiştii au început o anchetă şi încearcă să stabilească dacă bărbatul ar fi avut şi alte motive de sinucidere.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite