Părinţii, arşi la buzunar de meditaţiile copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătirea în particular a elevilor din şcolile gimnaziale din Buzău a devenit în ultimul timp un efort costistor pentru unii părinţi, care se văd nevoiţi să scoată din buzunar chiar şi câteva sute de lei în fiecare lună.

Programul şcolar supraaglomerat şi uneori chiar şi dezinteresul unor dascăli au condus la o asemenea situaţie.

Un caz relevant este cel al soţilor Cătălin, doi buzoieni care ştiu ce înseamnă cheltuielile suplimentare pe care le fac în fiecare lună cu cei doi copii, elevi la gimnaziu şi liceu.

Mezinul Bogdan este elev în clasa a 7-a la şcoala generală numărul 12. Părinţii spun că el are nevoie de pregătire pentru a putea urma pe viitor un liceu bun din oraş.

Ca şi sora sa, care acum este în clasa a 10–a la liceu, Bogdan a început pregătirea încă din clasa a 5-a. Totuşi, el a rămas singurul pentru care părinţii îşi mai permit în prezent un asemenea lux.“În urmă cu doi ani, când aveam şi fata la pregătire, şedinţele de două ore costau 25 de lei iar acum au ajuns să coste 50 de lei. Ar trebui să dăm 100 de lei pe săptămână pentru fiecare copil. La timpurile acestea, este enorm de scump şi chiar nu ne mai putem permite să-i trimitem pe amândoi la meditaţii. Anca, fata noastră mai mare, a intrat la un liceu bun după ce a făcut pregătire. Deşi se gădeşte acum şi la facultate, am renunţat pentru ea la meditaţii, din lipsa banilor”, se plânge Maria Cătălin, mama celor doi elevi.

Mai mult decât atât, familia Cătălin s-a confruntat şi cu o altă temere generată de recentele acţiuni de protest din învăţământul buzoian.
După atâtea cheltuieli pe care le-am făcut în ultimul an,  am mai suportat şi stresul că anul şcolar ar putea fi îngheţat. Ce ne făceam dacă se repeta anul şcolar?”, se întreabă Maria Cătălin.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite