Motivul pentru care doi buzoieni veniţi din străinătate s-au ales cu dosar penal

Motivul pentru care doi buzoieni veniţi din străinătate s-au ales cu dosar penal

Arhivă

Doi buzoieni s-au ales cu dosare penale pentru că au fugit unul dintr-un centru de carantină şi unul din izolatorul aflat la UPU a Spitalului Judeţean.

Ştiri pe aceeaşi temă


În cazul unui bărbat aflat într-un centru de carantină, jandarmii buzoieni au întocmit documentele de constatare  pentru infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de carantină, dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, după ce acesta a fost depistat de dispozitivul de jandarmi încercând să fugă.

A fost interceptat şi reintrodus în cameră de către oamenii legii, fiind luate măsuri suplimentare de supraveghere în zona centrului. Persoana în cauză a fost introdusă în carantină în data de 23.03.2020, ca urmare a constatării nerespectării măsurii de izolare la domiciliu.

Totodată, printr-un apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană internată la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Buzău, într-un izolator special destinat persoanelor revenite din străinătate şi care prezintă simptomatologie de coronavirus, a părăsit respectiva locaţie fără a avea aprobarea cadrelor medicale.

Au fost alertate forţele de ordine aflate în serviciu, persoana fiind depistată în scurt timp de o patrulă mixtă poliţist-jandarm. 

Pe numele persoanei care nu a respectat măsurile dispuse de autorităţi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Direcţia de Sănătate Publică a dispuns introducerea acesteia în carantină instituţionalizată, sub pază asigurată de IJJ Buzău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: