Moda cadourilor realizate şi livrate de firme specializate. Cum a început să ia amploare în România | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Ahmad şi Noor, într-o frumoasă misiune
Gabriela Ahmad şi Noor, într-o frumoasă misiune

În noua breaslă a livratorilor de surprize îndulcite cu tort şi stropite cu şampanie se află câteva doamne şi domnişoare din Buzău. Pentru ele, luna decembrie este cea mai solicitantă, aproape zilnic având sarcina de a merge la petreceri ca să-i surprindă pe sărbătoriţi cu daruri şi urări din partea celor dragi.

Pe buzoianca Gabriela Ahmad şi fiica ei, Noor, le-am surprins în nobila misiune la o familie din comuna Ruşeţu, în timpul unei petreceri aniversare. Sărbătoritul a primit prin intermediul mesagerilor un tort, şampanie, o dedicaţie muzicală şi o urare de la soţie.

”Acum mergem să facem o surpriză unui soţ, din partea soţiei, şi o surpriză pentru soţie, din partea noastră, pentru că o avem pe Facebook la prieteni, de multă vreme. Să le vedem reacţia petrecăreţilor”, ne spune Gabriela, înainte de a intra în casa plină de veselie. 

Descinderea curierilor de emoţii şi fericire în timpul distracţiei a fost pusă la cale din timp. În complicitate cu soţia sărbătoritului, Gabriela Ahmad a stabilit conţinutul darurilor şi a conceput o urare.

”Am observat eu că lipseşte tortul din peisaj, dar nu am bănuit că o să vină aşa la spartul chefului, ca o surpriză. Mi-a plăcut. E o modalitate de a fi aproape de cei dragi în momentele astea, cu mesaje emoţionante, cu ceva de suflet”, spune sărbătoritul vizitat de mesagerii surprizelor. 

  

Gabriela Ahmad şi fiica ei sunt zilnic pe drumuri. Dimineaţa, cumpără torturile şi cadourile ce trebuie livrate, iar seara organizează surprizele, cele mai multe comandate din străinătate pentru cei de acasă. Au primit deja comenzile şi pentru ultima zi din an.

”Pe 31 decembrie o să avem de surprins două mame, una la Pogoanele, din partea fiicelor, iar după-amiază ne întoarcem la Ruşeţu, pentru o mamă. Mai avem pe 31 o zi de naştere, tot în zonă”, spune Gabriela Ahmad.

Din experienţa de anul trecut, Gabriela şi Noor ştiu că luna decembrie este cea mai solicitantă, pentru că spiritul sărbătorilor îndeamnă lumea la fapte bune. Livrările de cadouri se vor înmulţi în apropierea Crăciunului şi sfârşitului de an şi de aceea nu vor să fie prinse nepregătite.

”În luna decembrie avem foarte multe cereri, deoarece oamenii plecaţi în afară vor să-şi surprindă familia cu o surpriză. Unii pot ajunge acasă, alţii însă vor fi acolo şi ţin să fie cumva prezenţi cu sufletul ici. Noi le filmăm reacţiile celor dragi şi le trimitem rudelor din străinătate”, spune Noor, fiica Gabrielei Ahmad.

Moda cadourilor oferite prin curieri a luat naştere la începutul pandemiei, în perioada în care românii din diaspora aveau interdicţia de a călători acasă.

”Ideea a fost a celor plecaţi peste hotare. Noi am început cu aranjamente de flori de săpun. Când a venit pandemia, nu am mai putut să facem ce făceam înainte. Aveam un magazin de haine, ne-am reinventat am început cu flori de săpun. Apoi, cineva ne-a trimis la o mămică, de 8 martie, cu un buchet şi aşa am început să livrăm cadouri şi surprize, ca o joacă”, spune Ganrela Ahmad.

Cel puţin trei astfel de mesageri ai surprizelor activează în Ruşeţu, Buzău şi Râmnicu Sărat, iar cele mai frecvente comenzi sunt de la tineri din străinătate pentru părinţii lor, vârstnici care nu deţin telefoane ce permit efectuarea unor apeluri video. 

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite