„Marea asfaltare“ a Buzăului, o promisiune reluată şi anul acesta de edili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Se împlinesc şase ani de când edilii Buzăului încearcă să pornească megaproiectul asfaltării a peste 130 de străzi din oraş. Nicio firmă nu s-a înscris în anii trecuţi la licitaţie, din cauza unei clauze din contract care obligă firmele să asigure mentenanţa lucrărilor pe o perioadă de 9 ani. În 2015, va fi o nouă încercare, prin lansarea în februarie a licitaţiei de atribuire a contractului.

Proiectul de asfaltare a străzilor din municipiul Buzău cu banii de la BERD primeşte o nouă şansă anul acesta. ” Îmi doresc foarte mult să relansez licitaţia cu BERD-ul pentru reabilitarea celor 133 de străzi şi să fie cu succes. Practic, documentaţia este făcută, mai avem nevoie de aprobarea consiliului local pentru caietul de sarcini, după care licitaţia poate fi lansată imediat. Apreciez că în luna ianuarie va fi aprobat în consiliu caietul de sarcini şi imediat după aceea vom lansa licitaţia”, spune Sebastian Radu, viceprimarul municipiului Buzău. 

Lucrările au fost scoase la licitaţie şi în cursul anului trecut însă niciun constructor nu a venit să se înhame la refacerea celor aproape 50 de kilometri de străzi din municipiul Buzău. 

Motivul care îi determină pe constructori sa fugă de această lucrare pare a fi o clauză din contract conform căreia constructorul ar trebui să întreţină străzile timp de 9 ani. ”Este un proiect relativ nou, firmele nu au experienţă în acest domeniu şi atunci a apărut această reticenţă. Ele vor trebui să asigure reabilitarea străzilor din fonduri proprii urmând ca pe o perioadă de exploatare de 9 ani să recupereze suma de la municipiul Buzău, dacă vor realiza o mentenanţă corespunzătoare”, spune viceprimarul.

Specialiştii din Palatul Comunal au redactat încă din 2008 proiectul modernizării a o treime din străzile municipiului. Studiul de fezabilitate indica investiţii de aproape 30 de milioane de euro, iar ideea initială era ca un investitor să vină cu banii săi, dintr-un credit propriu, şi să-şi recupereze în 20 de ani investiţia, prin bilete la ordin de la Primărie. 

Ulterior, proiectul a suferit câteva modificări. Singura şansă pentru mai marii din Palatul Comunal de a-şi vedea proiectul finalizat îl constituie un credit BERD, pentru care s-au purtat deja negocieri. „Nu este o simplă investiţie în drumuri, ci un concept de întreţinere, după un model importat din Statele Unite. E vorba de mentenanţa drumurilor pe o perioadă de minimum zece ani, cu un sistem de inspecţie săptămânală, cu raportări direct către BERD. Se va spune când trebuie să se intervină pe aceste drumuri, cu costuri mai mici, ca să nu stai trei ani fără să intervii deloc şi apoi să te trezeşti cu costuri de sută la sută pentru repararea completă. Nu cumpără doar lucrarea, ci şi întreţinerea”, a explicat, în 2012, Marcel Ciolacu, fost viceprimar.

Un alt obiectiv important al municipalităţii, promite viceprimarul Sebastian Radu, va fi modernizarea în 2015 a cartierului Dorobanţi. ”Am solicitat domnului primar ca în bugetul anului 2015 pentru reabilitarea completă a cartierului Dorobanţi 1 sau Dorobanţi 2, să vedem cum ne vom încadra cu sumele de bani. Asta înseamnă toată reţeaua stradală, cu parcări. Pe lângă aceasta, dorim şi realizarea de locuri de joacă noi”, spune viceprimarul Sebastian Radu.

Primul cartier modernizat de municipalitate a fost anul trecut Micro V. Un alt proiect la care se va lucra în 2015 este cel al realizării de parcări supraterane în anumite zone din municipiu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite