La Buzău, produsele ecologice se vând din uşă în uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speriaţi de concurenţa din pieţe dar şi de taxele mari, ţăranii îşi caută clienţii din uşă în uşă şi chiar se oferă să le livreze la domiciliul clientului, la comandă. În acest fel sunt mulţumiţi şi producătorii care îşi vând mai uşor marf, dar şi cumpărătorii care au certitudinea că primesc produse proaspete, la preţ mai mic şi le sunt aduse la domiciliu.

Producătorii din bazinul legumicol Mărăcineni au găsit o metodă inedită de a-şi vinde marfa. Îşi caută clienţii în cartierele oraşului şi le aduc produsele acasă. Pe lângă zarzavaturi ţăranii livrează clienţilor şi ouă proaspete de ţară sau lapte de vacă.

"Din cunoştinţă în cunoştinţă am ajuns să am clienţi care mă sună şi îmi dictează comanda. Le aduc produse de sezon de la mine din grădină, ecologice direct acasă şi toată lumea este mulţumită. Mie îmi convine mai mult pentru că nu mai trebuie să stau pe piaţă toată ziua, să plătesc taxele şi să rămân cu nimic. Aşa mai bine le dau la preţ mai mic şi sunt şi eu şi clientul mulţumit", ne-a declarat Petrică Ştefan, un localnic din Mărăcineni.

Pe lângă produsele comandate, clienţii primesc de multe ori şi un bonus.

"În funcţie de client şi de ce ştim că a mai comandat, îi oferim ori o cantitate mai mare de produse, oari chiar un buchet de flori adunate din grădină", ne-a mai spus Petrică Ştefan.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite