VIDEO Intervenţii în zona de câmpie, pentru menţinerea drumurilor deschise pe durata Codului galben de viscol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Vântul puternic dă mari bătăi de cap autorităţilor buzoiene care acţionează continuu pe drumurile din zona de câmpie pentru a menţine traficul deschis. La Brădeanu, utilajele Primăriei fac cu greu faţă sulurilor care blochează circulaţia către Smeeni, respectiv municipiul Buzău.

De azi dimineaţă, drumul DJ 203D a fost blocat de mai multe ori însă intervenţia utilajelor Primăriei a permis reluarea traficului la scurt timp. Vântul puternic aduce zăpada de pe câmp şi o troieneşte pe anumite tronsoane din drum, fiind necesare lucrări de deszăpezire din oră în oră.

Până la ora 20.00, rămâne în vigoare o atenţionare cod galben de viscol pentru municipiul Bucureşti şi alte 11 judeţe, între care Buzău. Vântul va sufla în rafale ce pot ajunge la 55-60 de kilometri pe oră, spulberând zăpada depusă anterior.

De menţionat că buzoienii care vor să ajungă la Slobozia sau mai departe, la Constanţa, trebuie să aleagă altă rută decât cea prin Pogoanele, deoarece DN2C este închis între Slobozia şi limita cu judeţul Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite