Gunoi în loc de turişti pe malul lacului Siriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crengi, sticle, mii de PET-uri şi resturi de ambalaje. Aceasta este imaginea lacului de acumulare Siriu după o săptămână de ploi. Pe lângă problemele cauzate de căderile de pietre chiar în zona barajului, acum localnicii se confruntă şi cu o imagine urâtă, după ce tone de gunoi s-au strâns pe malul lacului.

„Gunoaiele au fost aduse de râul Buzău, care a avut un nivel foarte mare, iar acum toate s-au adunat la baza barajului. Direcţia Apelor trebuia să le strângă până acum, cel mai uşor s-ar fi adunat atunci când barajul a fost în cotă maximă", ne-a spus viceprimarul comunei Siriu, Valentin Dobre.

Imaginea pe care şi-o formează un turist care vrea să viziteze Siriul nu este una tocmai pozitivă. Mulţi vin în aceste zone tocmai pentru a scăpa de praful sau de gunoaiele din oraş, majoritatea preferând camparea la cort, numai că atunci când ajung aici imaginea este asemănătoarea cu cea din zona urbană.

„Arată foarte urât, chiar nu mă aşteptam să văd aşa ceva. Cel mai mult mă intrigă faptul că nu a mai plouat de câteva zile, dar gunoaiele au rămas neadunate", spune Adrian Mirică, un buzoian de 27 de ani.


Autorităţile responsabile cu strângerea gunoaielor din apă întârzie însă să îşi facă simţită prezenţa pe malul lacului Siriu. „Administraţia Bazinală de Apă Buzău Ialomiţa organizează periodic acţiuni de curăţare a lacului, de câte ori este nevoie în funcţie de frecvenţa viiturilor şi cantitatea de plutitori adunată în spatele barajului", ne-a declarat Mariana Lăcătuş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Buzău Ialomiţa.


Acum rămâne de văzut care este perioada considerată de autorităţi prielnică pentru astfel de activităţi de curăţare a apelor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite