Cursurile de echitaţie, în oferta de toamnă a unor pensiuni. Cât costă un sejur la o fermă de lângă Buzău

Cursurile de echitaţie, în oferta de toamnă a unor pensiuni. Cât costă un sejur la o fermă de lângă Buzău

Sursa I. Bunilă

Vacanţa mare a fost perioada de vârf a centrelor de echitaţie din judeţul Buzău. Zeci de copii veneau la cursurile de călărie, la o pensiune din Cândeşti, aduşi de părinţi. Vestea bună este că activitatea centrelor continuă. Pe durata activităţii celor mici, adulţii se pot delecta cu mâncăruri preparate chiar în fermă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La Cândeşti, sat aflat în vecinătatea oraşului Buzău, funcţionează un centru de echitaţie al cărui instructor este Bogdan Găbăroi, un prahovean de 45 de ani. 
 
La cursurile de călărie vin deopotrivă copii şi adulţi, turişti care caută alternative ieşite din comun de a evada din rutină.
 
”Este o activitate de relaxare, ieşim în aer liber, respirăm aer curat în pădure, toţi ştim că este un masaj pentru creier şi atunci trebuie să îl folosim cât de des putem”, ne spune o tânără din Buzău, înscrisă la cursurile de echitaţie.
 
O sută de lei costă ora de călărie sub îndrumarea lui Bogdan. Cursanţii sunt plimbaţi călare prin superbele păduri şi văi ale Buzăului. Înainte, însă, primesc sfaturi şi echipament de protecţie.
 
”Trebuie să ai ai echipamentul corespunzător, să ai cască, să ai protecţie pentru spate, pantaloni lungi şi ghete. Îţi trebuie curaj până încaleci; după aceea te simţi în largul tău. Cel puţin aşa mă simt eu. Îţi trebuie încredere în cal, chiar dacă el poate avea un comportament mai imprevizibil”, spune Maria.
 
 
Cei mai mici dintre cursanţi au 9 şi 10 ani. Sunt aduşi săptămânal de părinţi la centrul de echitaţie din Cândeşti, pentru că li se face repede dor de Mişu, calul cel mai cuminte şi ascultător din menajeria lui Bogdan Găbăroi.
”Conform metodei mele, şi am aici exemple, în mai puţin de o lună cursantul poate pleca singur în pădure, însoţit de mine, bineînţeles, dar să-şi conducă singur calul”, explică Bogdan Găbăroi, instructor de echitaţie.
 
Vacanţa de vară a fost perioada de vârf a centrului de echitaţie. Vestea bună este că acesta funcţionează şi după începerea şcolii, chiar şi-n timpul săptămânii. Pe durata activităţii celor mici, adulţii se pot delecta cu băuturi şi mâncăruri preparate chiar în ferma din Cândeşti.
 
”Avem şunculiţă de casă, babic, pastramă de berbecuţ şi muşchiuleţ montana, afumate tradiţional la noi, aici, ecologic. Toate sunt afumate de noi, de la babic, cârnaţi de Pleşcoi. Toate bunătăţile Buzăului”, spune Emil, bucătarul pensiunii.
 
 
Pe lângă oferta bogată în mâncăruri tradiţionale din zona Buzăului, oaspeţii pensiunii găsesc numeroase opţiuni de a umple un sejur. ”Avem teren de fotbal, piscină, foişor cu 80 de locuri, pentru întâlniri între grupuri, cursul de echitaţie cu Bogdan ”, declară Marius Rusu, proprietarul pensiunii ”Ferma Ruşilor”. 
 
 
Turiştii se pot caza la pensiunea în cadrul căreia funcţionează centrul de echitaţie. O noapte de cazare într-o cameră dublă costă 150 de lei, iar într-un apartament, 250 de lei. Oaspeţii au parte de meniuri tradiţionale din zona Buzăului şi de trasee turistice către cele mai importante obiective turistice din Buzău, precum Vulcanii Noroioşi şi Muzeul Chihlimbarului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările