Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Buzău

Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Buzău

La nivelul municipiului Buzău, 55 de blocuri vor fi reabilitate termic cu fonduri europene

Programul naţional de reabilitare termică a blocurilor s-a dovedit un eşec. Cel puţin la Buzău, cei mai mulţi  locatari nu au putut să achite pe loc o suma echivalentă cu 10 până la 20 la sută din valoarea totală a proiectului. Primăria speră însă că un nou program de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, cu fonduri europene, va atrage atenţia proprietarilor de apartamente.

 
Prin acest program, contribuţia beneficiarilor va fi acoperită tot de Primărie, care o va recupera, în tranşe anuale egale, în termen de maximum 10 ani. În acest fel, locatarii au posibilitatea să îşi achite în rate partea din valoarea totală a investiţiei.
 
La nivelul municipiului Buzău, nu mai puţin de 55 de blocuri vor face obiectul reabilitării termice cu fonduri europene. Valoarea întregului proiect depăşeşte 31 de milioane de lei iar primele blocuri ar putea fi reabilitate chiar din primăvara anului viitor. 

„Sperăm ca tot procesul de contractare să se realizeze până la sfârşitul acestui an, ca să putem începe procedurile de licitaţie în primele luni ale anului viitor şi efectiv să începem derularea acestui program din primăvara anului 2014”, a declarat viceprimarul municipiului Buzău, Sebastian Radu. 
 
Lucrările de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, propuse prin proiectele tehnice, constau în înlocuirea tâmplăriei exterioare, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, izolarea termică a faţadei, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor şi izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: