Au fost arestaţi agresorii tânărului din Mihai Viteazu care a ajuns în comă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bataie olt

Cei doi tineri care, la sfârşitul săptămânii trecute, au snopit în bătaie un alt tânăr din Buzău, lăsându-l inconştient, au fost arestaţi. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a decis schimbarea încadrării juridice a faptei din vătămare corporală din culpă în tentativă de omor.

Două arestări operate în cazul tânărului de 26 de ani bătut crunt în cartierul Mihai Viteazu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, aflat acum în comă la un spital din Capitală. 

Este vorba despre doi tineri de etnie romă, unul de 17 ani şi altul de 28 de ani. Fuseseră reţinuţi marţi seară iar miercuri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Poliţia şi Serviciul de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în cartierul Mihai Viteazu, acolo unde doi tineri, unul de 28 de ani şi celălalt de 26 de ani, s-au luat la bătaie după ce au consumat alcool împreună. 

Tânărul de 26 de ani s-a enervat în urma unui schimbde cuvinte, a pus mâna pe o sticlă de bere şi l-a lovit drept în faţă de amicul său, provocându-i o rană deschisă. Celălalt a ripostat iCei doi tineri care, la sfârşitul săptămânii trecute au zdrobit un alt tânăr din Buzău, bătându-l până la inconştienţă, au fost arestaţi.

”În urma administrării materialului probator de către poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea procurorului de caz, cu  referire la conflictul din noaptea de vineri spre sâmbătă, ieri  s-a dispus arestarea celor doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 28 ani, pentru comiterea infracţiunii de tentativa de omor”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul de presă al IPJ Buzău.

Reamintim că, un tânăr de 28 de ani a ajuns în stare gravă la Bucureşti şi riscă să rămână mutilat pe viaţă, în urma unui conflict, izbucnit pe fondul consumului de alcool între el şi doi tineri de etnie romă din cartierul Mihai Viteazu. 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Poliţia şi Serviciul de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în cartierul Mihai Viteazu, acolo unde doi tineri, unul de de 17 şi altul de 26 de ani, au zdrobit un bătaie un tânăr de 28 de ani, pe  nume Florentin Ioniţă, provocându-i traumatisme foarte grave, care au necesitat transportarea urgentă a pacientului într-un spital din Capitală. 

Martorii incidentului au sunat Poliţia şi Salvarea, iar cei doi au fost transportaţi la Spital pentru îngrijiri medicale. Aici, medici au constat că tânărul a suferit un traumatism facial sever şi au decis să-l trimită de urgenţă la un spital din Capitală.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite