Atenţie, când vă plimbaţi prin centrul vechi al Buzăului! Tencuiala de pe câteva case stă să cadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Casele din centrul Buzăului sunt un adevărat pericol public, din cauza tencuielii care stă să cadă. Zilnic, pe lângă pereţii acestor clădiri trec, fără  să realizeze pericolele, mii de oameni, aici fiind cel mai important vad comercial al oraşului. Potrivit rautorităţilor, dintre casele de pe Cuza Vodă, mai puţin de zece au fost consolidate în timp.

Centrul istoric al municipiului Buzău a fost renovat recent, cu fonduri europene, însă demersul nu a vizat decât infrastructura stradală, consolidarea clădirilor intrând exclusiv în responsabilitatea proprietarilor. Casele de pe strada Cuza Vodă, cele mai multe cu două etaje, au statut de proprietate privată, dar deţinătorii imobilelor întârzie să ia măsuri pentru consolidarea lor.

Dintre cele 25 de case din centru, doar o treime au trecut prin ample lucrări de consolidare structurală, având şi faţade restaurate. Mai grav este că două dintre imobilele aflate în vecinătatea Bazarului sunt atât de degradate, încât pot crea oricând probleme trecătorilor deoarece se pot desprinde bucaţi mari din zidărie. Cei care observă pericolul trec pe cealaltă parte însă mulţi alţii, mai nepăsători, se expun riscului.

buzau

Imobilul în care a funcţionat până de curând magazinul Utilul a intrat, deja, în atenţia edililor. ”Prima clădire, cea cu magazinul Utilul la parter, este abandonată. I-am căutat proprietarii până în anul 2006 şi am constatat că ultimul proprietar care putea să revendice această casă este decedat şi nu are urmaşi sau moştenitori. Deci, acea casă este abandonată. O să vedem, din punct de vedere legal, cum putem să gestionăm patrimonial această clădire. Mă ocup de ea de vreo trei luni de zile. În ultimă instanţă, acum, am dat o înştiinţare vecinilor din partea stângă şi am trimis să intervină în regim de urgenţă pentru reabilitarea acoperişului, deoarece se infiltrează apa în ea şi se deteriorează, şi pot afecta şi imobilele de lângă”, a declarat viceprimarul Fănică Bârlă. 

Pentru casa din vecinatate, cu etaj, a cărei faţade s-a curăţat până la cărămidă, autorităţile au trecut la somarea proprietarilor. ” În cazul celei de-a doua clădiri, ştim cine este proprietar şi îi vom pune în vedere să renoveze. Găsim textul de lege care impune acest lucru. Avem acum şi un avantaj, pentru că s-a aprobat în parlament obligativitatea întreţinerii clădirilor şi a terenurilor”, a precizat viceprimarul Bârlă.

buzau

Majoritatea clădirilor de pe Cuza Vodă prezintă risc seismic ridicat. Municipalitatea buzoiană a realizat în anul 2005 ultima inventariere a clădirilor vulnerabile. Expertiza tehnică, realizată de trei arhitecţi, a evidenţiat un număr de 18 case vechi care ar putea oricând să devină una cu pământul, la un cutremur nu extrem de puternic. Cele mai vechi sunt case cu etaj, construite în anul 1880, de evreii care se ocupau cu negoţul în târgul Buzăului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite