Zece persoane, reţinute după percheziţiile la gruparea care fura componente auto de la maşini parcate şi le vindea prin intermediul unei firme

Zece persoane, reţinute după percheziţiile la gruparea care fura componente auto de la maşini parcate şi le vindea prin intermediul unei firme

Zece persoane au fost reţinute în dosarul instrumentat de poliţiştii din Braşov care vizează o grupare care fura catalizatoare de la autovehicule parcate în municipiul Braşov şi în localităţi limitrofe, bunurile fiind ulterior comercializate către angajaţi ai unei societăţi comerciale cu puncte de lucru în judeţele Bacău, Vrancea şi Botoşani.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest dosar, poliţiştii braşoveni, în colaborare cu poliţişti din Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, au făcut, marţi, 23 de percheziţii domiciliare.  
 
Descinderile au avut loc în judeţele Braşov, Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, la sediile firmei şi la domiciliile suspecţilor, în urma percheziţiilor fiind ridicate numeroase componente auto, documente contabile, sumele de 43.000 de euro, aproximativ 135.000 de lei şi 3.000 de forinţi, precum şi alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.
 
"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, mai multe persoane ar fi sustras componente auto (catalizatoare) de la autovehicule parcate în municipiul Braşov şi în localităţi limitrofe acestuia, bunurile fiind ulterior comercializate către angajaţi ai unei societăţi comerciale cu puncte de lucru în judeţele Bacău, Vrancea şi Botoşani”, informează Poliţia judeţeană Braşov, într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
 
Pentru ca bunurile furate să poată fi introduse în contabilitate angajaţii firmei întocmeau, în fals, documente contabile.
 
Un număr de 19 persoane au fost ridicate şi duse la audieri în acest dosar, iar în urma anchetei 10 dintre ele au fost reţinute, acestea fiind  duse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.
viewscnt

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările