VIDEO Un ursuleţ, noua atracţie a Lacului Sfânta Ana. Localnicii l-au botezat Soni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul Sfânta Ana este unul dintre cele mai frumoase locuri din România. În ultimele luni, aici a apărut un ursuleţ care nu a mai plecat. A fost botezat Soni.

Ursuleţul a apărut în zonă în această primăvară şi de atunci nu s-a mai dat plecat. Are aproximativ 2 ani şi a fost botezat de localnici Soni. Este blând şi nu îi este frică de oameni. Poate fi văzut la marginea pădurii în apropierea cărării pe unde coboară turiştii, dar şi lângă terasele din zonă unde oamenii stau la o cafea. S-a obişnuit cu gălăgia şi ştie că oamenii îi mai dau de mâncare.

„În fiecare zi apare aici. Probabil s-a pierdut la un moment dat de mama lui şi a ajuns la lac. Este singur, nu am văzut şi ursoaica. Turiştii îl filmează mereu. Este blând, până acum nu a fost violent. Noi îi spune Soni“, povesteşte Csaba Marton, localnic.

Chiar dacă Soni este blând, turiştii sunt avertizaţi de prezenţa lui atunci când coboară spre lac. Oamenii trebuie să ţină cont că este totuşi vorba despre un animal sălbatic şi nu trebuie să se apropie prea mult de urs. Cu toate acestea, toată lumea care vine la lac îl pozează. Localnicii spun că seara, după plecarea turiştilor, când este singur, Soni mai face şi câte o baie în lac. 

De ce este unic Lacul Sfânta Ana

Lacul Stânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Priveliştea este una superb, iar de anul acesta scăldatul este interzis. Merită însă să îl admiraţi şi vă relaxaţi pe malul său. Puteţi face şi o plimbare cu barca pentru 20 de lei pe oră.

Lacul are câteva caracteristici unice. Nivelul apei nu creşte şi nu scade niciodată, deşi lacul nu are izvoare şi este alimentat doar de apa de ploaie. Lacul are forma unei palete de pictor. Puritatea apei este foarte apropiată de cea a apei distilate. Are doar 0,0029 ml minerale. Este cea mai curată apă din România. 

Localnicii de aici nu au nevoie de prognoze meteo. Spun că dacă aerul „pişcă“ la nas atunci este semn de furtună. Dacă nu se întâmplă acest lucru, este semn de vreme frumoasă. Fenomenul are şi o explicaţie ştiinţifică. În muntele de lângă lac mai există încă o activitate post-vulcanică, extrem de sensibilă la schimbările din atmosferă. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon şi sulful, urcă spre suprafaţă şi inundă fisurile cu un miros înţepător, semn că vine ploaia.

Lacul Sfânta Ana se află la o distanţă de 55 de kilometri de Municipiul Miercurea Ciuc, la 48 de kilometri de Municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv la 33 km de oraşul Târgu Secuiesc.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite