VIDEO Distracţie maximă la Cursa Trăsniţilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premii de peste 15.000 de lei au fost puse în joc în cadrul concursului caritabil. Concursul caritabil „Cursa Trăsniţilor" reuneşte sâmbătă, de la ora 19.00, în Livada Poştei, echipaje trăsnite, vehicule fără motor şi trupa Hi-Q.

Cea de-a patra ediţie de vară a celui mai amuzant eveniment caritabil din România, „Cursa Trăsniţilor" vă aşteaptă cu multe surprize. Persoanele fizice sau companiile se pot înscrie în concurs dacă respectă următoarele două condiţii: să-şi construiască un vehicul trăsnit şi să ofere un show impresionant.

«Cursa Trăsniţilor» este o modalitate veselă, atrăgătoare, de implicare a comunităţii locale în strângerea de fonduri pentru diverse proiecte comunitare. „Cursa este un pretext!

Un pretext de a aduce în aceelaşi loc, uniţi de aceleaşi idealuri oamenii de calitate, oamenii cu iniţiativă, oamenii care fac comunitatea să evolueze!", a declarat Romulus Oprică, preşedinte al Clubului Rotary Citadel Braşov.

 Concert incendiar HI-Q

Concursul constă în coborârea cu vehicule fără motor, construite de participanţii creativi. Evenimentulva fi deschis sâmbătă, la ora 15.00 şi se va desfăşura în Livada Poştei din Braşov.

Echipele îşi vor parca „creaţiile inedite la „Pit Stop-ul" Cursa Trăsniţilor, pentru ca toţi vizitatorii să le poată vedea şi să-şi poate alege o echipă favorită. Voia bună va fi susţinută de trupa de Zumba din cadrul Complexului My Place, de un DJ şi un MC, iar trupa Hi-Q va încinge atmosfera cu un recital special de 80 de minute.

Bucuria noastră cea mai mare este că, de la o ediţie la alta, Cursa Trăsniţilor creşte, iar braşovenii sunt în număr tot mai mare alături de noi. Mulţumim concurenţilor, spectatorilor şi sponsorilor şi promitem că şi de acum încolo ne vom strădui să fim la înălţimea aşteptărilor lor!", a mai spus Romulus Oprică.  În plus, anul acesta, „Cursa Trăsniţilor" se va încheia într-un mod inedit, cu cel mai mare After-Race Party din România.

Organizatorii îi invită pe braşoveni şi pe turişti să participe în cadrul mai multor concursuri trăsnite, cum este „Concursul de mâncat biscuiţi Eugenia". Ca la orice eveniment, nu vor lipsi mititeii. Contra unei donaţii, participanţii pot consuma mici, cârnaţi, băuturi răcoritoare şi biscuiţi Eugenia.

Ingeniozitatea va fi premiată

Ca în fiecare an, participanţii trebuie să dea dovadă de foarte multă ingeniozitate în încercarea de fi cât mai trăsniţi. Cei care vor fi desemnaţi câştigători vor avea ocazia să se distreze, împreună cu prietenii într-un sejur în ţară.

Ocupanţii locului I, nu mai mult de patru persoane, vor beneficia de cazare, timp de trei zile, la un hotel  din Constanţa, cei de pe locul secund vor petrece trei zile într-un hotel din Sibiu, iar cei care se vor clasa pe locul III vor putea admira clădirile impunătoare ale Bucureştiului, tot pe o perioadă de trei zile, fiind cazaţi la un hotel luxos.

În plus, participanţii „trăsniţi" vor beneficia de multe premii speciale, cum sunt voucere cu care vor putea intra la ştrand sau în club şi vor primi reduceri la saloane de înfrumuseţare.

Înscrierile în concurs se vor face chiar şi în sâmbăta concursului, între orele 15.00 şi 18.30. Taxa de participare pentru persoanele fizice este de 30 de lei, în timp ce participanţii care reprezintă echipa unei companii (maximum 6 persoane) este de 1.500 de lei, iar pentru fiecare membru în plus se va plăti 100 de lei/persoană. 

Banii strânşi în urma „Cursei Trăsniţilor" sunt destinaţi proiectului „Pentru o educaţie mai bună!", iniţiat de Rotary Club Citadel, oganizatorul evenimentului. O clasă de elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, din judeţul Braşov, va pleca anul viitor într-o tabără educativă în Germania. Până acum, două clase de elevi au avut oportunitatea de a vizita Germania şi prilejul de a învăţa cum pot acorda primul ajutor, în situaţii de urgenţă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite