Razie printre vânzătorii de brazi din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brazii au fost confiscaţi Foto.Poliţia Locală
Brazii au fost confiscaţi Foto.Poliţia Locală

Poliţiştii i-au luat, azi, la verificat pe toţi comercianţii care vând brazi în piaţa Astra.

Oamenii legii, însoţiţi de jandarmi, comisari de la Garda Financiară, Garda de Mediu Brașov şi angajați ai ITRSV Brașov, au verificat peste 800 de pomi de Crăciun. Dintre aceştia 63 au fost confiscaţi pentru lipsa sau ruperea și relipirea sigiliului. Totodată, trei vânzători au fost sancţionaţi contraveţional cu câte 3.000 de lei fiecare și oamenii legii au dispus suspendarea activității în cazul a trei comercianți pentru lipsa casei de marcat.

„Acțiunile vor continua și în perioada următoare, atât în piețe, cât și pe linia transportului brazilor. Atragem atenția cetățenilor să cumpere brazi doar în condiții legale, de la persoane autorizate, să verifice cu atenție sigiliul aplicat, întrucât Legea 171/2010 prevede sancțiuni contravenționale atât pentru comercializare cât și pentru transportul brazilor în condiții ilegale", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braov, comisarul şef Liviu Naghi.

Şi poliţiştii locali i-au verificat pe comercianţii de brazi şi au depistat cinci persoane care nu deţineau documente de provenienţă pentru brazii comercializaţi. Acestea au fost sancţionate contravenţional, iar brazii, 19 la număr, au fost confiscaţi. Pomii vor fi valorificaţi în condiţiile legii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite