Procesiune religioasă de Florii pe străzile Braşovului

Procesiune religioasă de Florii pe străzile
Braşovului

Procesiunea de Florii a devenit o tradiţie. FOTOAdevărul

Sâmbătă, credincioşii ortodocşi vor putea participa la cea de-al patrulea pelerinaj de Florii, care va începe la ora 16.30, după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr.

Locul de întâlnire va fi Piaţa Sfatului, de unde procesiunea va porni pe strada George Bariţiu, prima oprire urmând a avea loc la  Biserica „Sfânta Treime” (grecească). În parcul de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” se vor alătura mulţimii preoţi şi enoriaşi de la Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva (Groaveri), iar apoi, pe traseul Strada Băilor - Piaţa Unirii, se va ajunge la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, unde va fi oficiată Litia de dinaintea praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. şi se va încheia la Biserica Sfântul Nicolae din Şchei. La eveniment sunt aşteptaţi mii de credincioşi care vor purta ramuri de salcie de vor fi sfiinţite de preoţi, dar şi candele aprinse. Pe toată durata procesiunii se vor intona cântece bisericeşti.

Pe aceeaşi temă:

Festival de Aeromodele la Braşov

Târg în stil german în Piaţa Sfatului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: