Maraton de vaccinare în castelul lui Dracula. Surprizele de care vor avea parte vaccinaţii

Maraton de vaccinare în castelul lui Dracula. Surprizele de care vor avea parte vaccinaţii

Românii care se vaccinează la Castelul Bran vor primi o diplomă specială FOTO Castelul Bran

Timp de o lună, turiştii, dar şi localnicii se vor putea vaccina în fiecare weekend la Castelul Bran. Vizitatorii vaccinaţi vor primi o diplomă cu un layout care aminteşte de castel, iar cei care îl vizitează vor avea acces gratuit în sala cu obiecte medievale de tortură

Ştiri pe aceeaşi temă

Turiştii care vor fi în următoarea lună în weekend la Bran se vor putea vaccina chiar la castel. Mai exact, clădirea fostei vămi, care este cum nu se poate mai potrivită pentru organizarea unui centru de vaccinare, va fi în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică locul în care orice localnic sau turist român se poate vaccina. Vineri, programul este de la 14:00 la 20:00, sâmbătă de la 10:00 la 20:00, iar duminică de la 10:00 la 18:00. 
 
„Iniţiativa a venit n urmă cu trei săptămâni, aproape o lună. Declicul a fost o ştire pe care am văzut-o noi în media, în care premierul anunţa, la vremea respectivă, că intenţionează să deschidă centre de vaccinare în unităţi private. În perioada imediat următoare am contactat Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi ideea a prins contur”, a povestit directorul Castelului Bran, Alexandru Prişcu.
 
Demersul este organizat în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Braşov, Centrul Rezidenţial Pentru Vârstnici Maria şi Prefectura Judeţului Braşov. Maratonul de vaccinare de weekend s-ar putea prelungi chiar timp de trei luni, dacă rezultatele din această primă lună vor fi semnificative. Cei care vor alege să se vaccineze la Castelul Bran vor avea parte şi de câteva surprize. 
 
„În primul rând, vor primi, fără excepţie, câte o diplomă, pe lângă documentul care atestă că au fost vaccinaţi. Vor primi câte o diplomă uninominală, cu un layout grafic destul de în tema Castelului Bran. Iar, pe lângă aceasta, în cazul în care includ şi vizita la castel, vor beneficia de regim de gratuitate la expoziţia cu instrumente de tortură medievale”, a mai precizat Alexandru Prişcu.
 
Vaccinarea nu este condiţionată, însă, de vizitarea castelului. Prima zi din maratonul de vaccinare va fi vineri, 7 mai. La castel, imunizarea se va face cu vaccinul produs de Pfizer. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările