Garajul primarului din Tuşnad Băi, devastat de o ursoaică. Animalul a intrat în zeci de gospodării

Garajul primarului din Tuşnad Băi, devastat de o ursoaică. Animalul a intrat în zeci de gospodării

O ursoaică cu trei pui a intrat în garajul primarului din Tuşnad Băi FOTO ziarharghita

Localnicii din Tuşnad Băi au ajuns la disperare din cauza unei ursoaice care a intrat până acum în nu mai puţin de 35 de gospodării din localitate şi a produs pagube importante.

O ursoaică aflată în căutare de hrană a ajuns tocmai în garajul primarului din Băile Tuşnad, Butika Zsolt. 

Ursoaica avea trei pui şi a intrat în curtea edilului şef al oraşului harghitean, unde a produs distrugeri importante, în special în garaj, după ce a spart uşa acestuia. 
 
„Din fericire, nu am auzit nimic, pentru că dormeam împreună cu cei doi copii şi cu soţia mea. Abia dimineaţă, după ora 7:00, am observat. Am chemat Poliţia să vadă dacă nu a rămas prin apropiere sau dacă nu a rămas în garaj. Atunci am văzut dezastrul care s-a întâmplat”, a povestit primarul. 
 
Nu doar primul dintre gospodarii staţiunii este terorizat de această ursoaică. În ultimele săptămâni, mai mulţi localnici s-au plâns de pagubele făcute de aceasta şi de cei trei pui şi au cerut relocarea lor. 

Cum, până acum, nu s-a întâmplat nimic, oamenii au ajuns să fie în pragul disperării, mai ales că animalele au pătruns deja de zeci de ori în gospodăriile localnicilor. 
 
„De trei săptămâni, noi suntem a 35-a casă la care vine această ursoaică. Şi azi noapte, de la mine a plecat la două hoteluri unde a spart uşile şi a intrat. Este o ursoaică cu trei pui, unde simte ceva, intră peste tot”, mai spune primarul. 
 
În Harghita, numărul apelurilor la 112 în care populaţia anunţă prezenţa unui urs în gospodărie este şi de 10 pe zi, astfel că jandarmilor le este extrem de dificil să gestioneze situaţia, mai ales că apelurile vin din Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Voşlăbeni şi Izvoru Mureşului, adică de pe întreg cuprinsul judeţului.
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările