FOTO La Chişătoarea, cascada îngheţată la 900 de metri altitudine. Imaginile de basm surprinse de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona Bran-Moieciu-Fundata este deja celebră pentru agroturism, dar aici se găseşte şi una dintre cele mai frumoase cascade, care oferă o privelişte de basm iarna.

Cascada La Chişătoarea a fost denumită după sunetul pe care în scoate apa atunci când se prelinge pe peretele versanţilor. Faptul că este situată la 900 de metri altitudine o face unică, deoarece astfel de izvoare de apă apar de obicei la altitudini mai mici de 500-600 de metri. Cascada este pe malul Pârâului Turcului, chiar lângă drumul care merge de la Moieciu de Jos la Moieciu de Sus. Este vizibilă din şosea, aceasta fiind principal modalitatea prin care află de ea turiştii care vin în zonă, deoarece indicatoare nu sunt. Se poate ajunge şi pe jos de la Cheile Grădiştei. Drumul are puţin peste un kilometru.  

La Chişătoarea este formată practic din două fire de apă care izvorăsc din munte şi la baza versantului se transformă în cascade de 15-20 de metri. Potrivit specialiştilor este un fenomen unic în această zonă. Dacă vara cascada poate trece neobservată, iarna atunci când totul îngheaţă peisajul este unul de vis. Nu poţi să treci pe lângă ea fără să te opreşti să o admiri. Cum este într-o zonă unde soarele pătrunde timid printre crengile copacilor, pereţii îngheţaţi dau senzaţia unei culorii de albastru deschis. 

„Este superb, noi venim des aici în weekend, dar nu am ştiut că există. Am făcut acum o drumeţie, aşa la pas, şi am descoperit-o. Este cu adevărat spectaculoasă“, spune Vlad Turcu, turist din Bucureşti.

„Îţi dă impresia că eşti într-un regat de gheaţă, mai ales dacă ai curaj să intri printre coloane. Este foarte frumoasă. Ar trebui să fie şi promovată mai mult. Noi am descoperit-o din întâmplare, dar ar trebui montate nişte indicatoare“, spune Mircea Roibu, turist din Argeş.

Ca să ajungeţi aproape de cascadă trebuie să traversaţi pârâul Turcului pe un pod îngust. Nu vă apropiaţi dacă nu aveţi încălţăminte de iarnă şi mergeţi cu grijă deoarece pământul este îngheţat şi puteţi aluneca foarte uşor.

image

La un pas să fie distrusă

Cascada a fost la un pas să fie distrusă în 2012, când în zonă se dorea construirea unui parc de aventură. Atunci Centrul de Ecologie Montană s-a opus vehement şi au fost chiar şi proteste în faţa cascadei. „Am reuşit, printr-o hotărâre de Consiliu Local să o declarăm rezervaţie naturală de interes local. Cascada a fost apoi inclusă şi pe lista obiectivelor judeţene. Acum, colaborăm cu Universitatea Bayreuth din Germania la o documentaţie ştiinţifică pentru ca această cascadă să devină rezervaţie naturală naţională“ ne-a declarat Mihai Orleanu de la Centrul de Ecoologie Montană.

Peste 100 de trasee turistice 

Zona Bran-Moieciu-Fundata este cunoscută pentru agroturism. Aici sunt sute de pensiuni unde turiştii vin să se relaxeze şi să guste bucate tradiţioanale cum ar fi brânzeturile, produsele din carne de porc, dar şi gemurile şi dulceţurile. În zona Bran-Moieciu-Fundata sunt amenajate peste 100 de trasee turistice perfecte pentru o plimbare în natură alături de familie sau prieteni. Prin explorarea lor puteţi cunoaşte cum este viaţa în zonă la altitudini de peste 1000 de metri.

Zona este perfectă şi pentru amatorii sporturilor de iarnă. La Cheile Grădiştei, o celebră bază privată sunt pârtii de schi modern, dar şi pârtie de săniuş. Şi Branul are trei pârtii de schi. Pârtia Zănoaga Sub teleferic are 650 de metri lungime şi o dificultate medie. Pârtia Zănoaga Variantă are 700 de metri şi este considerată dificilă. În zonă există şi o pârtie pentru începători. Pârtiile au teleschi şi nocturnă, iar în zonă există şi tunuri de zăpadă.  Urcarea cu eleschiul se face pe baza catelelor cu puncte. Acestea pot fi încărcate cu 5 până la 40 de puncte şi costă între 15 lei şi 85 de lei.  O urcare se taxează cu două puncte. De la baza pârtiilor puteţi închiria echipament cu 30 de lei pe zi. Cazarea în zonă pleacă de la 60 de lei pe noapte şi poate ajunge la 150-200 de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite