Un fost baron PSD de Brăila vrea în libertate la mai puţin de o lună după ultima condamnare pentru corupţie

Un fost baron PSD de Brăila vrea în libertate la mai
puţin de o lună după ultima condamnare pentru corupţie

Gheorghe Bunea Stancu Foto: arhivă Adevărul

Gheorghe Bunea Stancu a fost găsit vinovat de conflict de interese, judecătorii stabilind că  a finanţat ilegal două cluburi din Brăila, prin intermediul cărora a obţinut foloase necuvenite în valoare de aproape două milioane de lei pentru o societate la care era acţionar majoritar.

Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, a depus pe 11 iulie o cerere de liberare condiţionată la Judecătoria Galaţi după ce a fost condamnat definitiv, pe 28 iunie, de către Curtea de Apel Galaţi, pentru conflict de interese în formă continuată la trei ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Fostul baron PSD de Brăila consideră că a îndeplinit fracţia de pedeapsă care trebuie executată, în condiţiile în care a fost plasat în arest la domiciliu pentru câteva luni în timpul procesului, însă rămâne de văzut dacă şi judecătorii vor fi de acord cu acest lucru. Judecătoria Galaţi se va pronunţa asupra solicitării de liberare condiţionată pe 13 august.

Procurorii anticorupţie gălăţeni l-au acuzat pe Gheorghe Bunea Stancu că a finanţat două cluburi sportive în perioada în care era preşedintele CJ Brăila. Este vorba de SC Club Fotbal Brăila SA şi Asociaţia Handbal Club Dunărea Brăila, care ar fi obţinut foloase necuvenite în valoare totală de 7.492.360 de lei din bugetul Consiliului Judeţean Brăila.

Fostul preşedinte al CJ Brăila a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi conflict de interese, în formă continuată. 

În boxa acuzaţilor a ajuns şi Alina Daniela Rusu, director economic în cadrul Consiliului Judeţean Brăila, pe care procurorii DNA  au acuzat-o de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Judecătorii au decis acum că nu sunt suficiente dovezi pentru o condamnare în cazul directorului economic din cadrul CJ Brăila şi au dispus achitarea acesteia.

S-a implicat direct în finanţarea unui club unde era acţionar majoritar

Procurorii anticorupţie au stabilit că, în perioada 28 martie 2006 - 08 martie 2012, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, a îndeplinit mai multe acte, în urma cărora a obţinut în mod direct foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive din municipiul Brăila, SC Club Fotbal Braila SA şi Asociaţia Handbal Club Dunărea Brăila, constând în încasarea, de către acestea, a sumei totale de 7.492.360 lei, precum şi darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 5 ani a unui autoturism.

”Modalitatea în care inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a acordat sumele respective de bani a fost prin implicarea sa directă în adoptarea hotărârilor şi a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive şi Consiliul Judeţean Brăila, prin care acestea au obţinut finanţare de la bugetul Consiliului Judeţean Brăila”, se menţionează în rechizitoriu.

În aceeaşi perioadă, fostul preşedinte al CJ Brăila a fost acţionarul majoritar al unei societăţi comerciale care, la rândul ei, prin intermediul altei societăţi, avea calitatea de asociat majoritar la unul dintre cluburile respective şi membru fondator la cel de-al doilea.

”În acest fel, inculpatul a beneficiat indirect, prin intermediul celor două cluburi sportive, de foloase patrimoniale necuvenite în valoare totală de 7.492.360 lei pentru societatea la care este acţionar majoritar şi în mod direct de foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral”, susţin procurorii DNA.

Judecătorii l-au găsit vinovat pe Gheorghe Bunea Stancu de conflict de interese, considerând că a obţinut foloase patrimoniale necuvenite de două milioane de lei.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila a fost condamnat definitiv pe 2 aprilie 2015 la o pedeapsă privativă de libertate şi într-un alt dosar pentru fapte asimilate celor de corupţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: